Autor „Lilieci pe scenă”: prof. Alina Baluș, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamţ (email: alina@balus.ro)

Proiecte europene de parteneriat strategic ERASMUS+ cu tematică inovativă în domeniul educaţiei durabile: de la promovarea chiropterelor la explorarea patrimoniului imaterial ecvestru.

Vă veţi întreba, probabil, care ar putea fi conexiunea între universul liliecilor şi cel al cailor şi al amândurora cu teatrul, coregrafia şi acrobaţia aeriană. Cum ajung lilieci pe scenă? Sub titulatura ERASMUS+, programul de proiecte finanţate de Comisia Europeană lărgit, din 2014, de la mediul universitar la cel al educaţiei şcolare în integralitatea lui, poate deschide astfel de oportunităţi menite inovaţiei în abordarea unor teme inedite, dar de actualitate.

«Să schimbăm imaginea liliecilor şi să acţionăm pentru protejarea lor!» (Changeons l’image de la chauve-souris et agissons pour la preserver!) a fost prima iniţiativă de acest gen  reunind timp de doi ani (2014-2016) parteneri din trei ţări (Franţa, România şi Turcia). Proiectul s-a axat pe tema unicului mamifer zburător, principal responsabil al confortului nostru  în zilele estivale (un liliac poate consuma 2000 de insecte într-o noapte!) şi al polenizării unor arbori despre care puţini şi-ar imagina că pot datora procesul vital chiropterelor mari: bananieri, mango, arborele de cafea!

Liceeni entuziaşti din instituţiile implicate în această acţiune au urmărit valorizarea aspectelor mai puţin cunoscute ale mediului înconjurător şi sensibilizarea cu privire la importanţa liliecilor în cadrul ciclului natural prin activităţile comune. Activitățile proiectului au inclus:

  • Documentarea comparativă asupra imaginii liliacului în diferite culturi;
  • Realizarea unui studiu asupra prezenţei liliecilor în regiunile Rethel – Balikesir – Piatra-Neamţ (peștera Munticelu din Cheile Șugăului);
  • Realizarea inventarului de adăposturi de hibernare şi de reproducere;
  • Identificarea şi stabilirea de măsuri de protecţie;
  • Crearea şi instalarea de adăposturi artificiale.

Documentarea pornind de la resurse variate, utilizarea muncii în echipă la nivel local şi internaţional şi apelul la instrumente de comunicare care să asambleze rezultatele proiectului au fost doar prime etape în ….realizarea unui spectacol internaţional de coregrafie şi acrobaţie aeriană pus în scenă în Franţa în decembrie 2015. Pe plan local, echipa de elevi şi profesori a propus comunităţii pietrene trei zile de activităţi interactive pornind de la un spectacol pentru copii şi un altul pentru adulţi, completate de concursuri, vizionare de filme, concursuri, ateliere de hand-made care să-i familiarizeze pe cei prezenţi cu importanţa liliecilor într-un mediu durabil. Totul în colaborare cu asociații de protecție a liliecilor din țară (Visul Luanei, Asociația pentru Protecția Liliecilor din România), cu instituții locale care s-au lăsat antrenate într-un demers care a atras atenția asupra riscurilor dispariției liliecilor. Reacţiile participanţilor au fost unanim dominate de schimbarea unor false stereotipuri, aşa cum reuşeşte să o surprindă clipul realizat de elevii nemţeni.

Filmul de making-of:

Cât despre cai… Ecourile proiectului încheiat în urmă cu un an, impactul neaşteptat de motivant în rândul comunităţii locale de vârstă mică şi medie prin care artisticul şi ludicul au surclasat intervenţiile academice în domeniul protecţiei liliecilor, ne-a determinat să continuăm. Am ales de această dată, alături de echipa de elevi şi profesori ai Colegiului Naţional CALISTRAT HOGAŞ Piatra-Neamţ şi două licee din Franţa şi Spania, un animal impunător, impresionant, căruia nu i se acordă însă meritata valoare pentru patrimoniul cultural local şi european şi de mediu: calul. Un nou proiect ERASMUS+ în care teatrul și coregrafia vor pune în lumină un mesaj comun, al deschiderii către mediu şi nebănuitele sale comori!

0 comentarii

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Nu suntem experți în matematică, dar trebuie să știm că nu ești un robot: *