După Primul Război Mondial, și anticipând deja sosirea următorului conflict de avengură, mai multe țări din Europa au început construcția liniilor fortificate în apropierea granițelor de stat. România nu a făcut excepție, iar construcția cazematelor (buncărelor) liniei „Carol”a început în 1937 cu un buget, la aceea vreme, de 36 milioane de lei. Cele 340 de buncăre construite au fost poziționate între Otomani și Apateu (județul Bihor), în zona Crișurilor, respectiv pe culoarul Someșului, la Seini (județul Maramureș). Construcțiile au fost terminate în 1940, dar ironia sorții a făcut ca, în același an, după cel de-al doilea arbitraj de la Viena (30 august), România să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, împreună cu aceste buncăre, fără ca vreun glonț sau obuz să fie lansat de vreuna dintre părți.

Partea română a cerut și a primit acordul Ungariei pentru dezarmarea  liniei fortificate și salvarea tuturor elementelor considerate importante sau valoroase. După această perioadă, statul maghiar a trecut la demontarea completă a buncărelor, respectiv la detonarea acestora în 1941, pentru a împiedica pe viitor folosirea acestora în scopuri de război. În momentul de față, rămășițele liniei fortificate sunt vizibile mai ales în zona Oradea – Apateu (jud. Bihor) și la sud de Seini (jud. Maramureș), unde se află și câteva buncăre rămase în proporție de 60-70% intacte, cu nivele subterane adecvate pentru lilieci.

În perioada 2016-2017, prin finanțare EUROBATS și aportul în natură al Asociației pentru Protecția Liliecilor din România, s-a derulat proiectul “Linia Carol: evaluarea importanței a 150+ buncăre părăsite în conservarea faunei de lilieci transfrontaliere româno-maghiare”. Echipa proiectului, compusă din Szilárd Bücs, Csaba Jére, István Csősz și Levente Barti, a realizat prima evaluare a liniei fortificate Carol și a habitatelor adiacente, în privința faunei de lilieci. Datorită faptului că deja știam din literatura legată de linia fortificată (Mihályi 2010), că peste 60% din buncăre sunt într-o stare avansată de degradare, ne-am propus acest număr de 150 buncăre din 340, pentru a le verifica stadiul și eventuala prezență a liliecilor.

Aspectul transfrontalier al proiectului este dat de faptul că legătura dintre adăposturile din Ungaria și România, folosite de lilieci, a fost demonstrat deja în 1997. Studiul lui Dobrosi & Gulyás (1997) a evidențiat faptul că liliecii migrează între adăposturile de hibernare din Munții Pădurea Craiului și Bihor, respectiv adăposturile de naștere din Ungaria. Astfel, buncărele liniei Carol pot reprezenta opriri intermediare importante pe rutele de migrație transfrontaliere.

Prin verificarea periodică a ruinelor liniei fortificate, echipa a evaluat situația în fiecare sezon din ciclul de viață al liliecilor: vara (formarea coloniilor de naștere), toamna (împerecherea), iarna (hibernarea) și primăvara (migrația). Metodele au fost cele standard folosite în chiropterologie, adică verificări vizuale în perioadele de vară și iarnă, respectiv capturarea cu plase chiropterologice și înregistrarea ultrasunetelor cu aparatură specială, în sezonul de primăvară și toamnă. Din nefericire, deja în vara anului 2016 am constatat că peste 90% din buncărele liniei Carol sunt într-o stare atât de avansată de degradare, încât uneori a fost aproape imposibil să le diferențiem de vegetație sau de denivelările naturale ale peisajului. În total, din cele 340 de ruine istorice, echipa proiectului a identificat mai puțin de 20 de buncăre, care au potențial de a adăposti sezonal exemplare de lilieci. Împrejurimile acestor buncăre, adică zonele din jurul  localităților Seini (jud. Maramureș) și Nojorid (jud. Bihor), au la rândul lor o activitate bună a populațiilor de lilieci.

Chiar și cu atât de puține buncăre adecvate pentru lilieci, echipa proiectului a identificat un total de 12 specii de lilieci printre ruinele liniei fortificate și în habitatele adiacente. Zona nordică a liniei Carol de la Seini, cu habitate compuse din păduri de foioase și suprafețe de apă, prezintă habitate bune de hrănire pentru o serie de specii. Zona din jurul localității Nojorid este zona cu buncărele cele mai intacte, și astfel am reușit aici să identificăm lilieci și prin observații directe, vizuale. Printre speciile de lilieci identificate găsim și specii strict protejate, de exemplu liliacul mare cu potcoavă (R. ferrumequinum) sau liliacul cârn (B. barbastellus). În adiție, printre speciile prezente de-a lungul liniei Carol găsim și specii care migrează pe distanțe considerabile, cum ar fi liliacul pitic a lui Nathusius (P. nathusii).

Din nefericire, în multe cazuri, în special în zona nordică a liniei Carol, am observat că gropile lăsate în urma detonării buncărelor sunt folosite în mod ilegal ca depozite de gunoi. Acestă imagine din Google Earth oferă autorităților zona unde am observat cele mai mari depozite de gunoi (arealul roșu). Similar, în zona Nojorid am observat o cantitate semnificativă de gunoi în nivelurile subterane ale buncărelor.

Notă: Vizitarea ruinelor poate fi periculoasă, datorită faptului că există elemente care sunt semi-desprinse de structura principală, în urma detonării.

Ariile protejate cele mai apropiate de buncărele folosibile ale liniei Carol sunt situl Natura 2000 ROSCI0008 Betfia (la 10 km Est de buncărele din zona Nojorid) și ROSCI0241 Răul Tur (la 15 km de buncărele zonei Seini). Legat de protecția liniei fortificate Carol, în privința liliecilor putem afirma că atât buncărele semi-intacte, cât și habitatele din jurul acestor buncăre, identificate ca fiind adecvate pentru lilieci, ar trebui protejate. În special pădurile de foioase de lângă lacul artificial Crucișor, deși au o vârstă care încă nu permite formarea scorburilor, sunt habitate de hrănire importante pentru liliecii din zonă. Buncărele în sine, în special cele din partea sudică a  liniei Carol, de la Nojorid, sunt folosite temporar de grupări mici de lilieci, fapt confirmat prin acumulările de guano. Astfel, protecția acestor ruine este importantă la nivel local, iar restaurarea acestora trebuie să țină cont de prezența posibilă a liliecilor.

Pe lângă echipa proiectului, la acțiunile de teren a participat și colegul nostru din Ungaria, Dénes Dobrosi, autorul lucrării care demonstrează rutele de migrație între peșterile din Munții Apuseni și adăposturile antropice din Ungaria. Rezultatele științifice detaliate vor fi prezentate la conferințe de specialitate în cursul anului 2017, după care vi le vom prezenta și aici în detaliu. Până atunci vă recomandăm articolele noastre despre beneficiile liliecilor și noțiunea turismului responsabil. Informațiile istorice despre linia Carol, atât poziția liniei fortificate, cât și schița buncărelor, au fost preluate din cartea lui Mihályi (2010).

Pentru alte detalii contactați coordonatorul proiectului, Szilárd Bücs (contact@lilieci.ro).

0 comentarii

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Nu suntem experți în matematică, dar trebuie să știm că nu ești un robot: *