Noaptea Internațională a Liliecilor, ediția 2019 România
Pentru ediția 2019 din România a Nopții Internaționale a Liliecilor, mai multe ONGuri, în parteneriat cu o serie de alte entități, au organizat opt evenimente distincte în orașe precum București, Cluj-Napoca sau Vatra Dornei, dar și în locații naturale, de exemplu în Cheile Vârghișului.
Studiile chiropterologice Operation Wallacea în România din 2018
Din 2013, Operation Wallacea, în parteneriat cu Fundația Adept, efectuează monitorizarea biodiversității din regiunea sitului Natura 2000 Târnava Mare.
Liliecii Parcului Est, Cluj-Napoca (studiu preliminar)
Liliecii din Parcul de Est, Cluj-Napoca, sunt diverși și activi. În 2018 CCCL a inițiat studiul chiropterofaunei din zonă, identificând 7 specii de lilieci.
Noaptea Internațională a Liliecilor – Ed. Cluj-Napoca 2018
Sâmbătă, 15 septembrie 2018, între orele 16.00 – 22.00, Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor a organizat ediția din Cluj-Napoca a Nopții Internaționale a Liliecilor.
Peste 800 de participanți la Noaptea Internațională a Liliecilor 2017, Cluj-Napoca
Am avut onoarea de a găzdui peste 800 de participanți la Noaptea Internațională a Liliecilor 2017, Cluj-Napoca și de a le povesti despre lilieci.
Liliecii Făgetului
Liliecii Făgetului se simt bine în această arie protejată de mărime mică, dar cu o biodiversitate remarcabilă. Liliacul anului este prezent și el în zonă.
Linia fortificată “Carol”: mai mult decât o ruină
În perioada 2016-2017, prin finanțare EUROBATS și aportul în natură al Asociației pentru Protecția Liliecilor din România, s-a derulat proiectul “Linia Carol: evaluarea importanței a 150+ buncăre părăsite în conservarea faunei de lilieci transfrontaliere româno-maghiare”.
Lilieci pe scenă
Vă veţi întreba, probabil, care ar putea fi conexiunea între universul liliecilor şi cel al cailor şi al amândurora cu teatrul, coregrafia şi acrobaţia aeriană. Cum ajung lilieci pe scenă? Proiectul ERASMUS+ din Piatra Neamț vă dă răspunsul.
O colonie doar a noastră
Este o bucurie mare pentru un cercetător de lilieci să descopere o colonie nouă de lilieci. Să numere an după an o colonie cunoscută și să constate că liliecii sunt […]








