Liliecii și viața în colonie

Liliecii își trăiesc viața în colonii, asta știm. Chiar, formează unele dintre cele mai mari colonii din Europa aici, în peșterile din România. Aceste colonii sunt deseori compuse din sute, mii, chiar zeci de mii de exemplare. Niște covoare vii, adaptate pentru tavanul peșterilor.

Viața în colonie (și de fapt, în orice altă adunare de exemplare) implică o mulțime de avantaje, care pot să ajute o specie în privința supraviețuirii. Cu toate acestea prezintă și câteva dezavantaje, care prin suprapunerea unor factori pot duce la consecințe grave asupra coloniei respective. În acestă postare, construită cu ajutorul literaturii științifice, vom descrie de ce liliecii au considerat că este importantă această formă de organizare: colonia. Și implicit, de ce este important din partea noastră, să protejăm aceste colonii.

Primul lucru pe care îl observăm este că liliecii sunt specii de tipul “fission-fusion”. Sună mai complicat, decât este. Fission-fusion înseamnă de fapt că aceste colonii nu sunt permanente, ci se formează doar în anumite perioade și pentru anumite scopuri. De exemplu în cazul liliecilor din România avem în primul rând colonii de hibernare, formate pe perioada iernii (decembrie – martie). Avem apoi colonii de naștere (sau de maternitate), formate în perioada verii (mai – iulie). Bineînțeles există diferențe între aceste comportamente de la o specie la alta, dar în mare acestea sunt la fel, mai ales la liliecii din zona temperată.

Acum că am stablit ce fel de colonii principale formează liliecii, putem trece la pasul următor și anume să vedem exact ce fel de avantaje aduce viața în colonie. Vom analiza acest aspect din prisma a două categorii de obstacole pe care orice specie trebuie să le depăsească: obstacole fiziologice și ecologice.

Traiul în colonie, mai ales în perioadele reci, are un beneficiu termic deosebit asupra lilieciilor. Atârnând într-un loc restrâns, cu corpurile lipite, aceștia pierd mai puțină căldură corporală, ceea ce îi ajută să-și păstreze temperatura corpului constantă. Astfel liliecii au un consum mai mic de energie, un aspect foarte important în supraviețuirea lor într-o perioadă, când resursele adunate toamna (adică grăsimea provenită din insectele devorate) sunt bine calculate până la sosirea primăverii. Prin “împărțirea” căldurii de la un exemplar la altul, liliecii nu trebuie să adune rezerve de grăsime extrem de mari. Și astfel, chiar dacă anumiți indivizi nu au reușit să se hrănească suficient de mult pe perioada de toamnă, ei tot au o șansă în a supraviețui perioada iernii. Datorită coloniei.

Un alt avantaj fiziologic important, adus de viața în colonie este șansa mai mare de împerechere. În multe cazuri, locațiile unde se formează colonii de hibernare, sunt în același timp locații adecvate pentru împerechere. Aici, în perioada de toamnă se adună o diversitate mare de specii, dar mai important, se adună atât masculi, cât și femele. Deci un mascul poate să găsească o femelă pentru împerechere într-un timp relativ scurt și fără un consum însemnat de energie. Și astfel poate să-și păstreze mai multă energie și resurse pentru hibernare.

Obstacolele ecologice care trebuie depăsite de lilieci sunt reprezentate în principal de disponibilitatea resurselor de hrană și mărimea spațiului unde liliecii trebuie să supraviețuiască. Traiul oricărei specii într-un anumit loc fizic este determinat de acești doi factori. Dacă nu există suficientă hrană atunci grupul se va micșora sau o parte din grup va fi obligat să migreze. Dacă spațiul fizic nu este suficient de mare pentru a adăposti întregul grup, atunci o parte din indivizi vor fi obligați să migreze.

Cu toate acestea viața în colonie aduce și beneficii pentru a trece peste aceste obstacole ecologice. În primul rând liliecii fiind de dimensiuni mai mici și formând grupări strânse, mai ales în timpul hibernării, spațiul ocupat este unul mic. De exemplu pe doar un metru pătrat din colonia liliacului cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii) pot fi 2.000 de exemplare. Cu toate acestea nu este neobișnuit ca unii lilieci să părăsească colonia, pentru a găsi un spațiu mai adecvat sau mai mare, pentru a forma o nouă colonie.

Un alt aspect important al traiului în colonie este socialitatea / socializarea exemplarelor. Acest stil de viață, în colonii, întărește foarte mult aceast aspect, deoarece indivizii se dezvoltă împreună încă de la naștere, creând astfel legături sociale puternice între ei. Longevitatea mare a liliecilor (recordul fiind la peste 40 de ani în cazul unui liliac Brandt din Siberia) nu face decât să întărească acest comportament, deoarece se ajunge la suprapunerea mai multor generații. Astfel informația nu se pierde de la o generație la alta, ea este permanent dată mai departe, iar coloniile devin mai agregate, tot mai strânse per total. Probabil, acesta este si avantajul principal care a menținut acest tip de comportament, de formare a coloniilor în rândul liliecilor.

Traiul în colonie și comportamentul social bine dezvoltat nu face decât să ne arate cât de evoluate sunt aceste specii, și cât de bine adaptate sunt la mediul înconjurător. Inevitabil ajungem la concluzia că protecția liliecilor nu se poate realiza fără protecția coloniilor, oriunde ar fi aceștia: în peșteri, în turnul de biserică sau în scorburile arborelui de 150 de ani. Iar metodele cele mai simple de protecție coloniilor este la îndemâna tuturor.

Bibliografie:

• Dietz M., Kalko E. K. (2006): Seasonal changes in daily torpor patterns of free-ranging female and male Daubenton’s bats (Myotis daubentonii). Journal of Comparative Physiology B, 176(3): 223-231.
• Fenton M.B. (2001). Bats. Checkmark Books.
• Fenton M.B., Simmons N.B. (2015). Bats: A World of Science and Mystery. University of Chicago Press.
• Kerth G. (2008): Causes and consequences of sociality in bats. Bioscience 58(8): 737–746.