Autor: Tom Kitching, Vincent Wildlife Trust / Operation Wallacea
Din 2013, Operation Wallacea, în parteneriat cu Fundația Adept, efectuează monitorizarea biodiversității din regiunea sitului Natura 2000 Târnava Mare. În vara anului 2018, lucrările s-au concentrat mai mult asupra monitorizării speciilor de lilieci, respectiv asupra evaluării pădurilor, râurilor și bisericilor din mai multe sate ale acestei regiuni rurale din Transilvania. Pentru o mai bună înțelegere a comunităților de lilieci din această regiune, informațiile colectate au fost împărtășite cu Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor, precum și cu comunitarea chiropterologilor din România.
Programul implică voluntari din școli și universități din întreaga Europă și îi învață despre beneficiile sălbăticiei și modul în care cercetătorii o monitorizează utilizând diferite metode. Transilvania este locul perfect pentru studierea sălbăticiei din Europa, de exemplu a plantelor, fluturilor, rozătoarelor, mamiferelor mari, păsărilor, reptilelor și desigur, a liliecilor.
Pentru partea de lilieci, studenții participanți învață despre rolul ecologic al liliecilor și despre modul în care fiecare specie este diferită și importantă pentru un ecosistem funcțional. Ei învață, de asemenea, despre amenințările la adresa acestor populații și modul cel mai adecvat de conservare. În această expediție, studenții au fost instruiți în metodele de capturare a liliecilor cu echipament adecvat (plase, capcane tip harpă), și au avut ocazia de a observa exemplarele capturate. Ei au învățat, de asemenea, despre metodele de a înregistra și a să analiza ultrasunetele liliecilor, folosind detectoare de ultrasunete, și despre beneficiile colectării probelor biologice pentru analize moleculare.
Pădurile seculare și pășunile bogate oferă un habitat ideal pentru multe dintre cele mai rare specii de lilieci din Europa. Participanții au avut șansa să observe specii rare, precum liliacul urecheat gri sau liliacul cârn, care par să aibă un statut bun în această parte a României. Practicile de utilizare a terenurilor și intensitatea scăzută a agriculturii rezultă într-un mozaic divers de habitate în acest peisaj, creând condiții ideale pentru mai multe specii de lilieci.
În cadrul expediției, participanții au avut șansa de a vizita bisericile fortificate săsești din această regiune istorică, multe dintre acestea fiind adăposturi importante pentru specii protejate de lilieci. Clădirile antice au ziduri groase de piatră și multe deschideri pentru accesul liliecilor, ele devenind astfel adăposturi bune pentru exemplare sau chiar colonii. Pentru a păstra valoarea lor ecologică și istorică, este important ca aceste clădiri să fie gestionate în mod adecvat.
Folosind metode de capturare și monitorizare acustică, proiectul a identificat 22 de specii de lilieci, 63% din toate speciile cu prezență demonstrată în România. S-au identificat, de asemenea, colonii importante în clădiri. Însă aceste date s-au obținut cu o expediție care a durat doar șapte săptămâni, astfel credem că și alte specii de lilieci ar putea fi prezente în această zonă, doar că trebuie înregistrate și identificate. Sperăm că acest proiect poate fi repetat anual, pentru a continua monitorizarea populațiilor de lilieci din regiune.
Acest proiect și expediție au condus, de asemenea, la mai multe colaborări și la un schimb de date între comunitățile de chiropterologi din Regatul Unit și România. Pentru mai multe informații despre proiectele Operation Wallacea, sau pentru a descărca rapoartele acestor expediții, vizitați site-ul www.opwall.com.