De ce protejăm liliecii?

Liliecii sunt animale sălbatice. Iar animalele sălbatice preferă, evident, sălbăticia, condițiile naturale: apa curată, pădurile neatinse, dar și peșterile neiluminate, nefrecventate de turiști. Cu alte cuvinte, liliecii preferă lucrurile așa cum le-a creat Natura. Dar omul, folosind foarte multe resurse în calea sa spre dezvoltare, a modificat semnificativ Natura, a distrus habitate naturale, a fragmentat păduri, a poluat râuri și lacuri, a mutat munții din locul lor obișnuit, și nu în ultimul rând a iluminat peșterile, unde nu va mai fi întuneric niciodată.

În continuare, pentru a asigura energie și alimente pentru populația globală din ce în ce mai mare, omul poluează mediul cu o sumedenie de fabrici, mine și centrale, blochează cursurile râurilor prin baraje, și transformă tot mai multe zone naturale în terenuri agricole. Zonele agricole nu ar fi o problemă în sine (pentru lilieci, cel puțin, existând și specii care vânează în astfel de zone), dar folosirea en-gros de insecticide și pesticide are efect de otrăvire a surselor de hrană a liliecilor, care sunt chiar insectele.

Desigur, avem nevoie de energie, avem nevoie de alimente și de materiale de construcții. Însă trebuie să avem în vedere, pe parcursul acestui proces de obținere a bunăstării noastre, evitarea distrugerii iremediabile a mediului înconjurător, împreună cu acele animale sau plante care ne ajută, în secret, să trăim mai bine. Asta fiindcă se estimează că o treime din cantitatea de hrană consumată de omenire se datorează muncii cărăușilor de polen: albine, păsări și …lilieci. Deci este clar: trebuie să-i protejăm!

Începând cu secolul XX, populațiile de lilieci din Europa (și în special cele din Europa Centrală) au suferit un colaps brusc și dramatic, finalizat, în multe cazuri, cu dispariția unor colonii de mii de exemplare, și cu diminuarea efectivelor cu aproape 100%. În perioada anilor 60-70’, mai multe specii de lilieci erau amenințate cu dispariția completă din Europa. Aceste reduceri drastice în efective erau rezultatul schimbării destinației terenurilor (în special pentru agricultură), intruziunii omului în habitate noi, și implicit fragmentării lor, dar și consecința folosirii materialelor toxice (pe bază de DDT și lindan) în tratamentul materialului lemnos din clădiri. Colonii cu mii de exemplare au fost, pur și simplu, otrăvite datorită faptului că pielea liliecilor a venit în contact direct cu aceste toxine. Cele mai afectate specii care folosesc clădirile ca adăpost au fost liliecii cu potcoavă, liliacul comun, liliacul urecheat gri și liliacul de iaz.

Pe baza datelor provenite din coloniile de hibernare din peșteri, de la speciile care nu neapărat folosesc clădiri, cercetătorii au realizat că și folosirea insecticidelor cauzează probleme mari. Fiind în vârful lanțului trofic, liliecii sunt cei mai expuși la pesticidele și insecticidele care se acumulează în corpul insectelor consumate. Dar la diminuarea coloniilor din peșteri a contribuit și o creștere semnificativă în amenajarea peșterilor pentru turismul în masă, iluminarea și betonarea galeriilor care erau în trecut inaccesibile. Chiar și cercetătorii înșiși au contribuit la mortalitatea crescută în rândul liliecilor, prin inelarea exemplarelor în perioada de iarnă.

Scăderea drastică, uneori de 100%, în mărimea coloniilor, a rezultat din acțiunea simultană a tuturor acestor factori. Pentru că ciclul biologic al liliecilor nu depinde doar de peșteri, sau doar de clădiri, sau doar de habitate, ci depinde de o combinație ideală a tuturor acestor elemente. Faptul că s-a intervenit drastic în toate aceste elemente, respectiv în aceeași perioadă, a condus la dispariția unui număr foarte mare de colonii.

Dintre factorii de amenințare din trecut, unii rămân, din păcate, valabili și în zilele noastre, cum ar fi de ex. agricultura intensivă, folosirea insecticidelor și turismul din peșteri. Fragmentarea, deci dispariția continuă a habitatelor, intensitatea tăierilor de arbori și a defrișărilor au crescut. Pe deasupra acestor factori, au mai apărut și factori noi.

Iluminarea artificială excesivă în zonele urbane sau de pe clădiri afectează liliecii cel mai mult în perioadele formării coloniilor de naștere, adică exact în momentul când noua generație se pregătește să intre în joc. Dar există numeroase studii și publicații despre metode care permit în același timp iluminarea clădirilor, precum și păstrarea ritmul biologic normal al liliecilor. Un bun studiu se găsește aici.

O altă problemă o reprezintă parcurile de eoliene. Sigur, avem nevoie de energie verde, mai mult decât oricând în istoria omenirii, dar aceste investiții trebuie bine planificate, în așa fel încât să evite rutele de migrație ale liliecilor, dar și habitatele importante de hrănire. Altfel, se ajunge la situația în care sute de lilieci mor în fiecare lună datorită coliziunii cu elicele instalațiilor, și asta doar în Regatul Unit.

Ca să ajungem rapid și în siguranță în locurile noastre preferate din orașe sau din natură, avem evident nevoie de drumuri și autostrăzi. Dar dacă nu planificăm coridoare verzi, niște “treceri de pietoni” pentru lilieci, atunci ei nu vor mai ajunge în siguranță la habitatele de hrănire sau înapoi la adăposturi. Traficul intens și infrastructura realizată fără coridoare verzi pune în mare pericol nu numai liliecii, ci și alte animale care se deplasează pe distanțe mari.

De-a lungul ultimelor decenii, mulți specialiști, țări și organe de stat din aceste țări au realizat faptul că liliecii au nevoie de protecție. Protecție pentru a asigura condiții bune coloniilor, protecție pentru ca peșterile sau alte tipuri de adăposturi folosite de lilieci să nu fie distruse sau alterate definitiv, protecție pentru habitatele de hrănire unde ei consumă acele cantități enorme de insecte dăunătoare. Protecție pentru ca noi, oamenii, să realizăm odată pentru totdeauna, că liliecii fac parte din lumea noastră, avem nevoie de ei și trebuie să învățăm să conviețuim. Iar legendele care îi privesc pe lilieci aparțin trecutului.

În momentul de față există o serie de legi, atât în România, cât și la nivel european și global, pentru protecția liliecilor. Și unde intervine atunci contribuția noastră?

În primul rând trebuie să respectăm Natura, diversitatea și realizările ei. Să nu ne jucăm cu capacitatea ei de a se regenera. În al doilea rând, în cazul contactului cu liliecii din mediul urban sau cel natural, putem să ne comportăm responsabil și cu bun-simț, urmând niște reguli foarte simple. Iar noi, în calitate de specialiști, ca să nu ne sustragem de la responsabilitatea protecției liliecilor, am definit, precum colegii din alte țări ale Europei, câteva aspecte etice în cercetarea liliecilor din România.