Cum am descris în partea despre necesitatea protecției liliecilor, aceștia preferă în primul rând mediul natural din afara orașelor și satelor, adică la modul general Natura, peșterile, pădurile, fănețele și pășunile. Dar și mediul urban, al localităților, orașelor, satelor poate să atragă lilieci, și să-i întâlnim în poduri, pivnițe, între elementele blocurilor sau alte locații. Mai jos găsiți informații despre:
- Sfaturi de bună conduită în cazul întâlnirii cu lilieci în mediul urban;
- Un text mai tehnic despre efectele prezenței omului asupra liliecilor, mai ales asupra liliecilor în hibernare;
- Sfaturi de bună conduită în Natură, în special în cazul peșterilor și turismului din peșteri.
Dar cu liliecii ne putem întâlni și în mediul urban, în sate și orașe. Însă în timp ce întâlnirile din natură pot produce momente memorabile, întâlnirile din subsoluri, din scările blocurilor sau, în cel mai rău caz, din interiorul locuințelor, provoacă dezgust sau frică. Și de cele mai multe ori noi, oamenii, ne gândim că liliecii nu au loc printre noi. Asta până când nu aflăm de beneficiile prezenței lor.
Prezența liliecilor în orașe nu este rezultatul unui plan elaborat de invazie, ci dimpotrivă: ea se datorează faptului că oamenii modifică din ce în ce mai mult mediul înconjurător. Zone împădurite dispar în câteva zile, râurile sunt blocate între pereții de beton ai hidrocentralelor sau barajelor, iar peșterile devin atracții turistice frecventate intens, și adeseori iresponsabil. Cu alte cuvinte, liliecii sunt forțați să părăsească locurile unde, de fapt, s-ar simți cel mai bine. Gradul ridicat de adaptabilitate al liliecilor îi determină însă să nu renunțe, ci să-și caute adăpost alternativ și zone de hrănire alternative. Și nu stau prea mult pe gânduri: dacă în locul respectiv se pot odihni și au ce mânca, locul este unul potrivit.
Iar mediul urban este adeseori un loc bun pentru lilieci. Podurile și turnurilor bisericilor, sau ale altor clădiri, oferă o temperatură adecvată, ridicată, pentru adăpostirea coloniilor de naștere în timpul verii, iar subsolurile şi tunelurile constituie locuri bune de hibernare pe timpul iernii. În spațiile verzi din mediul urban, în pădurile și câmpiile din împrejurimi, și nu în ultimul rând la lumina stâlpilor de iluminat, care atrage o diversitate mare de insecte, este disponibilă o cantitate adecvată de hrană, pentru mai multe specii de lilieci.
Ce trebuie să avem în vedere în cazul întâlnirii cu liliecii în mediul urban?
Cele mai frecvente specii de lilieci din mediul urban sunt liliacul de amurg, liliacul pitic, liliacul de apă, sau chiar specii mai sensibile, cum ar fi liliacul cărămiziu, liliacul mare cu potcoavă sau liliacul mic cu potcoavă. Cele mai mari șanse de a întâlni aceste specii în mediul urban este perioada de vară și toamnă, atunci când liliecii au o activitate intensă, de maternitate, respectiv de împerechere/migrație. Și pentru aceste întâlniri neașteptate există niște reguli simple, care dacă sunt respectate, duc la scăderea stresului pentru lilieci, dar și la diminuarea experiențelor noastre neplăcute.
Cel mai important lucru este să nu ne panicăm, deoarece liliecii nu se vor băga în părul nostru, nu o să ne atace în somn, nu vor mânca nimic din bucătăria noastră, și nu-și vor face cuib. Acestea sunt doar legende care se pot explica și demonta foarte ușor. Nu trebuie să ne fie frică și datorită faptului că, în momentul observării, liliecii sunt probabil mai înfricoșați de noi, decât invers, din motiv că au nimerit într-o locație necunoscută, fără colonia lor și fără elemente care să îi ajute în a găsi calea corectă spre libertate.
Este important să nu lovim liliecii ca pe niște țânțari, pentru că putem astfel să le rupem aripile. Cel mai bine ar fi să lăsăm fereastra sau ușa deschisă, ca să poată ieși prin propriile puteri, iar în cazul în care exemplarul nu vrea să iasă, să așteptăm să aterizeze undeva. Apoi putem să îl apucăm, însă doar cu mănuși, o cârpă groasă sau un prosop, pentru a preveni o eventuală muşcătură (au dinți ascuțiți). Astfel putem să-l ducem apoi la fereastra deschisă și foarte probabil își va lua singur zborul. Dacă nu, atunci putem să-l punem într-o cutie de carton (dar cu găuri de aerisire!) împreună cu o bucată de textil în care să se ascundă dacă simte nevoia. Liliecii sunt maești ai evadării, așa că este necesar să ne asigurăm și să ne reasigurăm că liliacul nu are cum să iasă din cutie, nu poate să se strecoare afară prin vreo deschizătură sau gaură.
Pe termen scurt accesul la apă este mai important pentru lilieci decât hrana, cum este, în mod surprinzător, și în cazul oamenilor. Astfel, putem să-i punem apă într-un capac de borcan în cutia respectivă, ca liliacul să-și potolească setea. Iar odată cu lăsarea serii, sau dacă liliacul devine agitat și se mișcă în cutie, respectiv dacă nu prezintă semne de traume sau răni, putem să-l eliberăm într-un parc sau o pădure din apropiere. Dacă alegem să îl eliberăm noi, ideal ar fi să îl punem cât mai sus pe trunchiul unui copac, dar nu înainte de a ne asigura că în apropiere nu pândeşte vreo pisică flămândă.
Sunt șanse mici să observăm sau să găsim lilieci în locuința noastră pe perioada de iarnă, dar se poate întâmpla. Liliecii preferă peșterile, minele părăsite și alte adăposturi subterane pentru hibernare, dar sunt exemplare care rămân în crăpăturile clădirilor sau în pivnițe și pe această perioadă. În cazul găsirii unui liliac (activ sau inactiv) în perioada de iarnă, se recomandă în primul rând adăpostirea acestuia într-o cutie de carton, cu detaliile amintite mai sus, respectiv contactarea unui expert în lilieci.
În general, dacă liliacul găsit pare să fie rănit, trebuie să apelăm neapărat la ajutorul specialiștilor. În cazuri mai complicate, de exemplu la descoperirea unor colonii în vecinătatea noastră, există soluții care să nu pericliteze nici liliecii, nici oamenii. În aceste cazuri trebuie să apreciem dacă proximitatea coloniei chiar este deranjantă și dăunătoare, sau doar ne provoacă teamă sau alte emoții negative. În cazul în care se decide totuși mutarea liliecilor, nu trebuie recurs la acțiuni pripite, pentru că există metode adecvate care implică stres minim pentru ambele părți. În aceste cazuri mai complexe este recomandată și benefică obținerea sfaturilor de la specialiști.
Folosind măsurile amintite mai sus, respectiv păstrându-ne calmul, este puțin probabil că un liliac ne va mușca. Însă dacă totuși asta se întâmplă, nici atunci nu trebuie să ne panicăm. Liliecii sunt animale sălbatice și nu ne mușcă deoarece ar avea rabie, ci datorită reacției instinctive din partea unui animal sălbatic. Chiar și așa, trebuie să știm că liliecii pot fi purtători de rabie, însă incidența este foarte mică. Un studiu recent a evidențiat rabie doar în 11 lilieci din 12.000 exemplare, adică un procent de 0.0009%. Totuși, dacă vă mușcă un liliac, este recomandat să consultați imediat medicul Dvs., care poate să vă indice necesitatea obținerii vaccinului antirabic.
În comportamentul nostru vizavi de lilieci, trebuie să ținem cont și de faptul că speciile de lilieci din Europa, deci și speciile din România, sunt protejate prin legi. De exemplu speciile de lilieci enumerate în Anexa II a Directivei Habitate, respectiv în Anexa III al Ordonanței 57 din 2007, nu pot fi mutate, fiind specii strict protejate. În aceste cazuri trebuie găsite modalitățile ideale de a proteja atât colonia, cât și clădirea și locatarii ei.
Efectele prezenței omului asupra liliecilor
Activitățile noastre pot avea efecte negative asupra exemplarelor și coloniilor de lilieci din peșterile României, sau din alte adăposturi. În termeni generali, orice activitate umană poate afecta coloniile de lilieci, prin simpla intruziune sau prin modificarea mediului lor natural de viaţă.
Efectele prezenței umane asupra liliecilor sunt argumentate prin datele existente ȋn articole științifice, pentru care sintetizăm cȃteva informaţii relevante. Speakman et al. (1991) au evaluat efectele diferiților stimuli (tactili și non-tactili), asociați cu prezența umană, asupra liliecilor aflați în hibernare, respectiv asupra costurilor energetice. Consumarea cantității de grăsime era de 0.001 g / stimul non-tactil, respectiv de 0.05 g / stimul tactil. Considerând că greutatea medie a diferitelor specii de lilieci este destul de mică (ex. M. myotis 25-30 g, R. hipposideros 5-7 g), respectiv grăsimea acumulată reprezintă doar aprox. 30% din greutatea exemplarelor, putem afirma că orice stimul extern poate afecta semnificativ consumul rezervelor în mod neplanificat, influențând astfel în mod negativ supraviețuirea în perioada de iarnă și ieșirea din hibernare. Johnson et al. (1998) au studiat și măsurat peste 4.000 de exemplare ale speciei Myotis sodalis în peșteri din Indiana, SUA, comparând greutatea acestora înainte și după hibernare, în peșteri vizitate (378 vizite pe durata iernii) și nevizitate (5 vizite pe iarnă). Cea mai mică pierdere de greutate s-a observat în acea peșteră în care nu a avut loc nicio vizită, respectiv era de 15%, în comparație cu o pierdere de greutate de 33% în cele mai vizitate peșteri.
Thomas (1995), cu ajutorul camerelor video infraroșii, a demonstrat într-un adăpost de hibernare din SUA care include aprox. 1.300 exemplare din speciile Myotis lucifugus și Myotis septentrionalis, o creștere dramatică în activitatea liliecilor în prezența turiștilor și în special după plecarea acestora. Activitatea liliecilor a început să crească la mai puțin de 30 de minute după vizite, respectiv a ajuns la nivel maxim doar după 1-7 ore, rămânând semnificativ de ridicată față de nivelul normal și la 8 ore după vizită. Astfel Thomas (1995) a demonstrat că liliecii se pot trezi, respectiv devin foarte activi chiar și în absența stimulilor tactili, doar prin prezența umană. Pentru a evita ca liliecii să-și folosească inutil rezervele de energie, autorul recomandă menținerea la nivel minim a vizitelor în locațiile de hibernare.
Mann et al. (2002) au investigat efectele turismului speologic asupra coloniilor de maternitate Myotis velifer în Arizona, SUA, evidențiind faptul că exemplarele devin mai active deja atunci când ruta turistică trece în apropierea coloniei, cu efectele iluminării fiind cele mai semnificative. Mărimea grupurilor de turiști nu a afectat liliecii. Kofoky et al. (2006), într-un studiu din Madagaskar, au demonstrat că peșterile care au fost cele mai vizitate, au adăpostit cele mai mici populații de lilieci și cea mai mică diversitate de specii. În schimb peștera care era vizitată doar rar conținea cinci specii, respectiv 54% din fauna de iarnă și 99% din fauna de vară de lilieci, fiind astfel desemnată ca sit de importanță națională.
Olson et al. (2011), într-o peșteră din Canada, au observat o creștere semnificativă în efectivele de hibernare (respectiv o dublare în numărul exemplarelor) după restricționarea vizitelor din perioada de iarnă. Această creștere a efectivelor a avut loc în ciuda faptului că restricționarea nu s-a realizat prin închiderea peșterii, ci doar prin conștientizare cu privire la prezența liliecilor și perioadelor când nu trebuie efectuate vizite. Paksuz și Ozkan (2012) au observat, în trei peșteri din Turcia, creșterea efectivelor cu mii de exemplare după restricționarea vizitelor, instalarea unor grilaje și ghidarea turiștilor pe trasee ocolitoare. Însa Furman et al. (2012) sugerează că, de fapt, creșterea observată de către Paksuz și Ozkan (2012) se datorează faptului că populația locală de lilieci s-a mutat în acea peșteră, care a rămas neaccesibilă turiștilor.
Cardiff et al. (2012) au evaluat efectele iluminării directe și indirecte asupra coloniilor de R. madagaskarensis din Parcul Național Ankarana. În acele colonii de lilieci care nu erau obișnuite cu vizite de turiști și lumină artificială, chiar și o iluminare indirectă de la 12-14 m distanță a cauzat deranj și creșterea agitației în colonie. Autorii recomandă să nu se deschidă alte peșteri pentru turism, față de cele existente.
Din studiile efectuate în România putem aminti studiul lui Petrea et al. (2005), care a observat o creștere de peste 300% (de la 83 exemplare la 406) în efectivele de hibernare din Peștera Cioclovina Uscată, după închiderea intrării artificiale și montarea unui grilaj prietenos față de lilieci la intrarea naturală. În continuare, Gheorghiu et al. (2009) și Chachula et al. (2012) au continuat cu aceste observații cu privire la creșterea numărului exemplarelor în coloniile din Peștera Cioclovina Uscată. Borda et al. (2010) au observat revenirea coloniei de maternitate a M. schreibersii în Peștera Poarta lui Ionele, după eliminarea posibilității urcării vizitatorilor la etajul superior. Szodoray-Parádi et al. (2014) au observat creșteri în coloniile de R. ferrumequinum în mai multe peșteri din Munții Pădurea Craiului și Bihor, după instalarea măsurilor de conservare (închidere, modificare rută turistică). Deși probabil dispariția coloniei de R. mehelyi (cu aprox. 5.000 de exemplare) din Peștera Liliecilor din Gura Dobrogei se datorează mai multor factori (agricultură intensivă, fragmentarea habitatelor), cu mare probabilitate putem include la factori și accesul ușor și necontrolat de turiști.
Cu suportul literaturii citate, considerăm că activitățile antropice din peșteri, inclusiv turismul pot avea un impact negativ evident asupra liliecilor. Aceste efecte includ (1) părăsirea adăpostului, (2) fragmentarea coloniilor în mai multe peșteri, (3) creşterea mortalităţii puilor nou născuți, (4) mortalitate ridicată între puii nou născuți, și (5) reducerea şansei de supravieţuire a liliecilor în perioada hibernării. Pe de altă parte, închiderea peșterilor în mod prietenos față de lilieci și/sau limitarea turismului în sezonul de maternitate (15 mai – 15 august) și de hibernare (1 noiembrie – 31 martie) au efecte benefice asupra coloniilor de lilieci. Însă închiderea peșterilor nu este întotdeauna o soluție viabilă, atât din motive financiare, cât și din motivul că unele portale nu pot fi sau nu trebuie închise complet, respectiv o parte din speciile de lilieci nu reacționează în mod pozitiv la închideri (ex. Miniopterus schreibersii). Similar, pe baza datelor specialiștilor naționali în chiroptere, susținute de date din literatura de specialitate, considerăm că mărimea actuală a coloniilor de lilieci din peșterile României este cea minimă, respectiv este menținută la nivel minim din cauza vizitării frecvente în perioadele de hibernare și de maternitate. Astfel, considerăm că în lipsa activităților antropice, mărimea coloniilor va reveni la un nivel natural și real.
Textul de mai sus, despre efectele prezenței umane asupra liliecilor a fost elaborat de către membrii ai comunității chiropterologice din România, cu suportul literaturii de specialitate:
- Borda D., Racoviță G., Năstase-Bucur R., Ciubotărescu C. (2010): Ecological Reconstruction of Bat Cave Roost in Western Carpathians. Sustainability of the karst environment, International Interdisciplinary Scientific Conference, Plitvice Lakes, Croatia, p. 17-24.
- Cardiff S.G., Ratrimomanarivo F.H., Goodman S.M. (2012): The effect of tourist visits on the behavior of Rousettus madagascariensis (Chiroptera: Pteropodidae) in the caves of Ankarana, Northern Madagascar. Acta Chiropterologica 14(2): 479-490. 2012.
- Furman A., Çoraman E., Bilgin R. (2012): Bats and tourism: a response to Paksuz and Ozkan. Oryx 46(3): 330-330.
- Gheorghiu V., Murariu D., Borda D, Farcas A., Chachula O. (2009): The first ecological reconstruction of the underground environment from Romania – Cioclovina Uscată Cave, chapter 3: Ecological reabilitation and restoration of the hibernating colonies of Chiroptera from Dry Cioclovina Cave. Pp. 19-60. Edit. Universitară, București. 131 pp.
- Johnson S.A., Brack V., Rolley R.E. (1998): Overwinter weight loss of Indiana Bats (Myotis sodalis) from hibernacula subject to human visitation. The American Midland Naturalist 139(2): 255-261.
- Kofoky A., Andriafidison D., Ratrimomanarivo F., Razafimanahaka H.J. , Rakotondravony D., Racey P.A., Jenkins R.K.B. (2006): Habitat use, roost selection and conservation of bats in Tsingy de Bemaraha National Park, Madagascar. Vertebrate Conservation and Biodiversity, pp 213-227.
- Mann S.L., Steidl R.J., Dalton V.M. (2002): Effects of cave tours on breeding Myotis velifer: Journal of Wildlife Management 66(3): 618-624.
- Olson C.R., Hobson D.P., Pybus M.J. (2011): Changes in population size of bats at a hibernaculum in Alberta, Canada, in relation to cave disturbance and access restrictions. Northwestern Naturalist 92 (3), 224-230.
- Paksuz S., Özkan B. (2012): The protection of the bat community in the Dupnisa Cave System, Turkey, following opening for tourism. Oryx, 46(1): 130–136.
- Petrea C., Gheorghiu V., Chachula O. (2005): Protecția și reabilitarea ecologică a unui sit subteran “Peștera Cioclovina Uscată”. Ecocarst 5-6: 46-48.
- Speakman J.R., Webb P.I., Racey P.A. (1991): Effects of disturbance on the energy expenditure of hibernating bats. Journal of Applied Ecology 28: 1087-1104.
- Szodoray-Parádi F., Bücs Sz., Jére Cs., Csősz I. (2014): Bat conservation measures and preliminary results in caves of NW Romania. 3rd EuroSpeleo Protection Symposium, Băile Herculane, România
- Thomas D.W. (1995): Hibernating bats are sensitive to nontactile human disturbance. Journal of Mammalogy 76(3): 940 – 946.
Ce trebuie să avem în vedere în cazul întâlnirii cu liliecii în mediul natural?
În cazul peșterilor și al altor adăposturi naturale (avene, scorburi, fisuri în faleze, etc.) sau antropogene (ex. mine părăsite), ne putem întâlni în mod accidental cu exemplare de lilieci sau colonii. Prezența noastră poate să aibă impact negativ asupra liliecilor din aceste adăposturi. Datorită deranjării, liliecii pot fi forțați să părăsească adăpostul care este folosit de colonie respectivă poate de sute de ani. Coloniile mari se fragmentează în colonii mai mici, care se adăpostesc în mai multe peșteri. Totodată, deranjul coloniilor de naștere (în perioada 15 mai – 15 august) poate să ducă la o mortalitate ridicată în rândul puilor nou născuți, punând în pericol generația următoare.
Deranjarea liliecilor în perioada de hibernare (1 noiembrie – 31 martie) reduce şansa de supravieţuire a exemplarelor, datorită faptului că liliecii își consumă rezervele de grăsime acumulate. Aceste rezerve de grăsime au fost acumulate în perioada de toamnă și au rolul de a asigura energia necesară supraviețuirii perioadei fără surse de hrană, adică perioadei de iarnă. Dacă liliecii consumă aceste rezerve pentru a reintra în hibernare în mod repetat (de ex. după deranjări multiple), atunci crește semnificativ riscul de a nu supraviețui iarna. Un text mai amplu despre efectele activității umane asupra liliecilor din peșteri se găsește puțin mai sus.
Liliecii din România sunt protejați prin legislația națională și europeană. Protecția liliecilor este necesară pentru a asigura supraviețuirea exemplarelor și a coloniilor, pentru a asigura un mediu fără deranjare, de siguranță, în adăposturile folosite, pentru a proteja habitatele de hrănire și de tranzit. Totodată protecția liliecilor este necesară pentru a ne asigura că beneficiile obținute datorită prezenței lor nu se diminuează din cauza activității umane.
Pentru a contribui la protecția liliecilor din aceste adăposturi, comunitatea cercetătorilor de lilieci din România a elaborat 10 reguli de bună conduită în cazul contactului cu liliecii din Natură. Recomandăm să răspândim aceste reguli de bună conduită prin mijloacele ce avem la dispoziție, cu scopul de a proteja liliecii din mediul natural:
- Să accesăm peșterile și celelalte adăposturi în ordine, liniște și calm, cu respectarea prevederilor de siguranță și fără deranjarea liliecilor, urmând, după caz, potecile marcate sau rutele turistice existente, respectiv folosind ca iluminare doar surse electrice (folosirea lămpilor de carbid este interzisă în peșterile României prin Decizia nr. 1 a Comisiei Patrimoniului Speologic din 12.09.2012).
- Să parcurgem traseele fără iluminarea liliecilor și fără fotografierea lor;
- Să NU atingem sau să doborâm intenționat lilieci;
- Să NU capturăm sau să lovim liliecii aflați în zbor;
- Să staționăm cât mai puțin (sub 1 minut) în preajma liliecilor;
- Să evităm camparea în subteran; dacă înnoptarea în peșteră este strict necesară (ex. din motive de siguranță), să campăm la o distanță mai mare de 100 de metri față de lilieci;
- Să NU producem fum în peșteri și în alte adăposturi, sau la intrarea acestora;
- În peșteri și în alte adăposturi, sau la intrarea acestora să evităm montarea și/sau folosirea echipamentelor ce produc în mod constant zgomot și lumină excesivă; excepție o reprezință sursele de iluminare personale, folosite pentru parcurgerea în siguranță a traseelor;
- Să NU organizăm evenimente (ex. concerte, festivaluri, târguri, slujbe religioase, etc.) care presupun poluare luminoasă, fonică sau alt tip de poluare în interiorul peșterilor, respectiv la mai puțin de 200 m față de intrarea acestora;
- Să NU realizăm amenajări care pot provoca deranj liliecilor, care pot contribui la schimbarea microclimatului (ziduri la intrare, montare de porţi, şanţuri de drenaj, etc.), sau care împiedică accesul liliecilor în peșteri sau în alte adăposturi;
În cazul în care sunteți martori la afectarea liliecilor într-un mod evident negativ, sau într-un mod pe care îl considerați semnificativ, vă rugăm să ne contactați. Conform legislației în vigoare, în cazul distrugerilor intenționare sau neintenționate, deranjărilor semnificative, sau care au ca efect o mortalitate ridicată pentru lilieci, respectiv în cazul nerespectării condiționărilor din autorizații și avize emise pentru activități din peșteri sau alte adăposturi naturale, se aplică sancțiunile și contravențiile prevăzute prin:
- Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa;
- Legea nr. 13/1998 privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice;
- Legea nr. 90/2000 pentru aderarea României la Acordul privind conservarea liliecilor în Europa;
- Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin drept penal;
- Legea nr. 49/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
- Legea 205/2014 privind protecția animalelor;
- De lege ferenda.