Dacă nu ați vizitat zona Banatului și a Porților de Fier până acum, trebuie neapărat să-l treceți pe lista voastră. O zonă diversă, spectaculoasă, plină de viață și diversitate, de o frumusețe dramatică, ieșită din comun. Cu un climat sub-mediteranean, biodiversitatea pe ambele maluri ale Dunării include zeci, sute de specii de animale și plante, multe dintre ele endemice, adică doar aici se găsesc. Liliecii din zona româno-sârbească a Porților de Fier și Banatului au și ei o deosebită importanță, aici aflându-se o serie peșteri sau chiar clădiri de importanță continentală, cu colonii de sute și mii de exemplare ale speciilor de lilieci strict protejate. Din cele 32 specii de lilieci cu prezență demonstrată în România, cel puțin 29 au fost identificate și în zona Banatului / Porților de Fier. Iar din cele 31 specii de lilieci, în prezent identificate în Serbia, cel puțin 26 au fost identificate în zona Djerdap / Porțile de Fier, respectiv în Parcul Național Djerdap și în Geoparcul UNESCO Djedrap.

Mai mult, între cele 5 parcuri naționale și naturale din partea românească a Banatului (PN Semenic – Cheile Carașului, PN Cheile Nerei – Beușnița, PN Porțile de Fier, PN Domogled – Valea Cernei și GP Platoul Mehedinți), și PN Djerdap din Serbia există o migrație a liliecilor, ei evident nefiind afectați de granițe clasice, și nici de Dunăre. Astfel, liliecii din nordul Serbiei sosesc în peșterile Banatului românesc pentru perioada de iarnă, de hibernare, și migrează înapoi în Serbia pentru formarea coloniilor de naștere în perioada de vară. Acest lucru a fost evidențiat prin observarea exemplarelor de lilieci care poartă inele din Serbia încă din 2014.

Dat fiind ignorarea granițelor clasice de către lilieci, devine clar că protecția coloniilor de importanță continentală din zona Banatului româno-sârbesc trebuie, la fel, să ignore granițele, și să se bazeze pe principii comune. O colonie de hibernare din România nu beneficieză de protecție adecvată, dacă colonia de naștere din Serbia, de unde au migrat exemplarele, nu este protejată. Și vice versa: coloniile de naștere din Serbia sunt amenințate, dacă exemplarele din coloniile de hibernare din România sunt supuse mai multor factori de deranj. Proiectul Conservarea transfrontalieră a liliecilor cu potcoavă în zona româno-sârbească a Porților de Fier, implementat în perioada 2020-2022, și finanțat de Conservation Leadership Programme are ca obiectiv realizarea acestei protecții transfontaliere.

Banatul româno-sârbesc este remarcabil în întregime, dar la fel putem spune și despre fiecare parc național și natural din zonă în parte. Astfel, mai jos vă prezentăm detaliile cele mai remarcabile despre liliecii acestor parcuri.

Otkrijte slepe miševe Đerdapske klisure jednim klikom na mapu ispod:

Slepi miševi Portile de Fier Parka prirode (Rumunija)

Dintre toate ariile protejate ale Banatului românesc, Parcul Natural Porțile de Fier este cel mai strâns legat de cursul Dunării. Deja de la Baziaș, unde Dunărea devine granița dintre România și Serbia, până amonte de Drobeta-Turnu Severin, parcul natural urmează cursul Dunării pe o lungime de peste 130 km, fiind astfel una dintre cele mai mari parcuri ale României. Și în același timp, una dintre cele mai spectaculoase și diverse zone ale țării.

Parcul natural oferă toată gama de adăposturi și habitate pentru lilieci. Găsim aici peșteri cu săli spațioase sau greu accesibile, peșteri turistice vizitate anual de mii de turiști, zone miniere abandonate (cu galerii de mină și clădiri adecvate pentru lilieci), păduri de foioase valoroase, păduri mixte și zone de pajiște. Însuși insulele de pe Dunăre sunt ideale pentru lilieci, de exemplu Ostrovul Mare la Moldova Nouă, Insula Calinovăt spre Baziaș, sau Insula Simian aval de Drobeta. În zonele umede ale parcului, de exemplu în Balta Nerei sau pe lacurile de pe Ostrovul Mare, dar și pe malurile Dunării se poate observa zborul frenetic al liliecilor, care în sezoanele calde vânează și consumă cu miile insectele nopții.

Pe baza cercetărilor din ultimii 10 ani, inclusiv celor din cadrul actualului proiect și proiectului internațional Dare2Connect, putem spune că Parcul Natural Porțile de Fier deține una dintre cele mai diverse faune de lilieci din România, cu cel puțin 23 specii de lilieci identificate până în prezent (din cele 32 ale României). Găsim aici toate tipurile de colonii, respectiv colonii mari de hibernare pe timpul iernii, colonii de maternitate cu mii de exemplare în timpul verii, dar și colonii de tranzit / de migrație în perioadele de primăvară și toamnă. Dar diversitatea Porților de Fier este demonstrată nu doar simplul număr al speciilor de lilieci, ci și prin prezența speciilor tipice pentru habitate bine definite.

Astfel, cunoaștem colonii ale speciilor exclusiv cavernicole (ei formând colonii doar în subteran), de exemplu al liliacului cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii), liliacului cu picioare lungi (Myotis capaccinii) sau liliacului cu potcoavă a lui Blasius (Rhinolophus blasii). Liliacul cârn (Barbastella barbastellus) și liliacul cărămiziu (Myotis emarginatus) sunt specii care preferă să vâneze în păduri de foioase de valoare naturală ridicată (adică păduri mature). Iar datorită prezenței Dunării, a lacurilor și zonelor umede, toate cele trei specii de lilieci asociate cu habitate de apă sunt prezente în parc: liliacul de iaz (Myotis daubentonii), liliacul de apă (Myotis daubentonii) și liliacul cu picioare lungi (Myotis capaccinii). Unele dintre cele mai mari colonii ale liliacului de amurg (Nyctalus noctula) și liliacului pitic (Pipistrellus pipistrellus) din România hibernează în una dintre peșterile parcului, colonia liliacului pitic fiind de peste 4.000 de exemplare.

Dar chiar și localitățile parcului oferă condiții bune pentru lilieci. În momentul de față cel puțin 4 clădiri din zonă (dintre care 2 clădiri abandonate) adăpostesc colonii de maternitate în perioada de vară. Podul Bisericii Ortodoxe din Divici este locația unei colonii de 400-500 exemplare ale liliacului comun (Myotis myotis) și liliacului comun mic (Myotis blythii). Biserica Catolică din Eibenthal adăpostește o colonie mică (20-25 exemplare) a liliacului urecheat brun (Plecotus auritus).

Din punctul de vedere al migrației transfrontaliere între Serbia și România, deja cunoaștem 2 locații din interiorul parcului, unde am observat exemplare de lilieci cu inel din Serbia. Aceste exemplare au fost observate atât în perioada de iarnă / hibernare, cât și în perioadele de migrație ale primăverii și toamnei. Astfel, zona Parcului Natural Porțile de Fier devine importantă nu doar din punctul de vedere al populațiilor de lilieci rezidente, ci și pentru liliecii care migrează din Serbia.

Pe baza diversității observate, a prezenței coloniilor cu mii de exemplere, precum și a exemplarelor de lilieci cu inel din Serbia, putem spune cu certitudine că Porțile de Fier au o importanță continentală din punctul de vedere al liliecilor, iar conservarea adăposturilor (peșteri, galerii de mină, clădiri) și a habitatelor (păduri, suprafețe de apă, pășuni, pajiști) este esențială.

Cu excepția Peșterii Veterani, care este o peșteră turistică, celelalte peșteri ale Parcului Natural Porțile de Fier sunt accesibile pe baza autorizației CPS și avizului parcului. Pentru protecția coloniilor de lilieci din parc se recomandă evitarea peșterilor cu colonii de hibernare pe timp de iarnă (Decembrie – Martie), precum și peșterilor cu colonii de maternitate pe timp de vară (Iunie – Iulie). Similar, pentru protecția coloniilor de lilieci din clădiri este recomandat renovarea acestora doar în afara perioadei de Mai – August, cu păstrarea elementelor existente (căi de acces, ferestre etc.).

Slepi miševi Geoparka Đerdap (Srbija)

Nema toga ko se nekad vozio đerdapskom magistralom a da makar na sekund nije pomislio da se teleportovao negde u primorje. Đerdapska klisura, ili klisura Gvozdena vrata/Gvozdena kapija, sa dužinom od preko 100 km predstavlja najdužu klisuru koju je probila reka u Evropi. Dunav je na jednom mestu toliko uzak da se klisura sa svojim strmim strana približava na svega 150 m distance između Rumunije i Srbije. Na drugom mestu je pak toliko širok da pomislite kako ste u nekom morskom zalivu. U delovima klisure postoje i džinovski “lonci” sa više od 80 m dubine, što predstavlja jednu od najvećih rečnih dubina na planeti.

Upravo zbog toga što je Dunav u Đerdapskoj klisuri tako impresivan, njegovo okruženje od Golupca do Karataša na desnoj obali Dunava, 1974. godine proglašeno je za nacionalni park, najveći u Srbiji – Nacionalni park Đerdap. Dodatno, jula meseca 2020. godine proglašen je Geopark Đerdap, pridružujući se tako UNESCO globalnoj mreži geoparkova. Zaštićeno područje geoparka obuhvata u potpunosti terioriju nacionalnog parka i proširuje je za još 692 km2. Specifična geomorfologija terena, povoljna klima ublažena velikom vodenom masom Dunava i složena mreža klisura, kanjona i dubokih zaliva, uslovili su da ovaj prostor postane svojevrstan rezervat tercijalne flore, vegetacije i faune.

Na prostoru nacionalnog parka opstaje preko 1100 biljnih vrsta i podvrsta, kao i veliko bogatstvo životinjskog sveta. Područje Đerdapa obiluje veoma dobro očuvanim staništima: šumskim i vlažnim, pašnjacima, kamenjarima i stenama. Ona pružaju povoljne uslove za život slepim miševima, kao i veliki broj pogodnih skloništa za njihove kolonije – krečnjačkih i drugih podzemnih struktura, šupljeg drveća, te različitih ljudskih građevina.

Prvi zapisi o proučavanju slepih miševa Đerdapa potiču iz 1946. godine, iz starog grada u blizini golubačke tvrđave, a prate ih istraživanja iz perioda od 1965. do 1970. godine, pre izgradnje brane i potapanja Đerdapskog jezera. Nakon toga, sporadična istraživanja se odvijaju 1996. i 2005. godine, a zatim je sistematična inventarizacija sprovedena u Nacionalnom parku Đerdap, koja je uključila 48 pećina, nekoliko rudnika i zgrada.

Od ukupno 31 vrste slepih miševa prisutnih u Srbiji, na teritoriji parka je do sada potvrđeno prisustvo 23 vrste. Tokom terenskih istraživanja u sklopu CLP projekta, 2020-2022. godine, obišli smo mnoge podzemne objekte na tom području i potvrdili prisustvo porodiljskih kolonija, kao i tranzitornih i hibernacijskih kolonija više vrsta slepih miševa. Na nekoliko lokaliteta fauna slepih miševa nikada ranije nije bila istraživana.

Tokom projekta, identifikovali smo nekoliko pećina od velikog značaja za očuvanje populacija slepih miševa Đerdapa. Jedna takva je i pećina Gradašnica, u kojoj postoje porodiljske kolonije vrsta Rhinolophus ferrumequinum, Rhinolophus euryale, Myotis capaccinii i Miniopterus schreibersii. Ova pećina takođe je hibernacijsko sklonište za vrste Rhinolophus euryale, Rhinolophus hipposideros i Nyctalus noctula. Pored nje, još najmanje četiri pećine su se pokazale kao značajna skloništa za hibernaciju, za vrste Rhinolophus ferrumequinum (50-500 jedinki), Rhinolophus euryale (sa najvećom hibernacijskom kolonijom na prostoru Geoparka Đerdap, koja broji oko 1600 jedinki), Miniopterus schreibersii (oko 500 jedinki), i Rhinolophus hipposideros (oko 500 jedinki). Jedan objekat se pokazao kao izuzetno značajan kao prelazno sklonište tokom prolećne migracije vrste Rhinolophus euryale (oko 300 jedinki).

Velike porodiljske kolonije se u letnjem periodu formiraju u najmanje tri pećine na teritoriji Geoparka Đerdap. Jedan lokalitet je dom kolonije od oko 3000 jedinki vrste Miniopterus schreibersii, dok drugi predstavlja porodiljsku koloniju tri vrste (Myotis myotis, Myotis blythii, Miniopterus schreibersii) od oko 3000 jeidnki. Treća je dom za oko 2000 jedinki srednjih potkovičara iz roda Rhinolophus i oko 700 jedinki vrste Rhinolophus ferrumequinum. Barem dve pećine su se pokazale kao izuzetno značajna prelazna skloništa tokom jesenjih migracija, ispred kojih se događa rojenje (udvaranje i parenje slepih miševa) za vrste poput: Rhinolophus ferrumequinum, Eptesicus serotinus, Myotis bechsteinii, Myotis alcathoe, Myotis myotis i Miniopterus schreibersii.

Zahvaljujući prstenovanju slepih miševa u Srbiji, te njihovim kasnijim kontrolnim nalazima, potvrđeno je da nekoliko vrsta slepih miševa relativno često prelazi u Rumuniju i vraća se nazad. Sve veći broj jedinki prstenovanih u Srbiji (na primer vrste Rhinolophus ferrumequinum, Myotis myotis, Myotis blythii i Mi. schreibersii) biva pronađen u različitim pećinama banatske regije u Rumuniji. Pronađeni su ili tokom zime na hibernaciji, ili na lokacijama koje koriste prelazne/migratorne kolonije tokom proleća i jeseni. S toga, jasno je da državne granice ne znače mnogo letećim organizmima kakvi su slepi miševi, te postaje izuzetno važno uspostaviti prekogranične mere zaštite vrsta, koje bi pokrivale ceo migratorni areal ovih vrsta i njihovih kolonija.

Za odobrenje ulaza u pećine ovog područja, kontaktirajte Nacionalni park Djerdap, ili Turističku organizaciju opštine Majdanpek. Gorenavedeni tekst se poziva na detalje objavljene u sledećim studijama:

  • Budinski I., Pejić B., Bogosavljević J. (2021): Zimski monitoring slepih miševa na području NP Đerdap. Bat winter monitoring at the territory of Đerdap National Park in 2021. Drugi susreti ljubitelja šišmiša, 23.april 2021. Sarajevo, Bosna i Hercegovina. Knjiga sažetaka pp. 52‒
  • Ćalić J. (2015): Speleološki objekti nacionalnog parka Đerdap. JP Nacionalni park Đerdap, Donji Milanovac. 200 pp.
  • Grubač B., Milovanović Z. (2012): Slepi miševi Đerdapa. JP Nacionalni park Đerdap, Zavod za zaštitu prirode Srbije, Veterinarski specijalistički institut Kraljevo. Donji
    Milanovac – Beograd. 113 pp.
  • Mirić Đ. (1981): Sastav teriofaune Đerdapa pre stvaranja akumulacionog jezera. Biosistematika 7(1): 81‒94.
  • Paunović M. (2018): Slepi miševi. U: Stanković D., M. Paunović, M. Raković (ur.) Atlas migratornih ptica i slepih miševa Srbije. Ministarstvo zaštite životne sredine Republike Srbije, Ministarstvo kulture i informisanja Republike Srbije, Prirodnjački muzej u Beogradu. Posebna izdanja 46: 457‒
  • Paunović M., Karapandža B., Budinski I., Stamenković S. (2020): Fauna slepih miševa (Mammalia: Chiroptera) Srbije. Srpska akademija nauka i umetnosti, posebna izdanja. Beograd. Posebna izdanja DCKSCIII, Odeljenje za hemijske i biološke nauke Knjiga 13, 601 pp.
  • Pejić B, Bogosavljević J. (2022): Istraživanje slepih miševa nacionalnog parka Đerdap (Srbija), jesen 2021/Bat survey in Djerdap National Park (Serbia), autumn 2021. Hypsugo Glasnik za istraživanje šišmiša Balkana/Journal of Bat Research in the Balkans 6(2): 19-29 pp.
  • Petrov B.M., Lindtener V. (1946): Golubac. Ekskurzija br. od2-VII. do 4.VII.1946g. Beleška sa terena, Arhiva Prirodnjačkog muzeja u Beogradu.

Slepi miševi Nacionalnog parka Cheile Nerei – Beușnița (Rumunija)

Cunoscut pentru cascade spectaculoase precum Beușnița, Cârșa sau Șușara, și formațiuni carstice precum Lacul Dracului sau Ochiul Beiului, parcul național este străbătut de răul Nera, formând cele mai lungi chei din România (aprox. 25 km). Peisajul carstic este completat de zone stâncoase abrupte, păduri virgine, pajiști și pășuni. Valoarea naturală remarcabilă a parcului provine și din accesul dificil în anumite zone, ceea ce permite pe de o parte existența unui mediu fără deranjare semnificativă pentru lilieci (de ex. în peșteri greu sau deloc accesibile), pe de altă parte indicând un potențial ridicat pentru existența unor colonii mari de lilieci, încă nedescoperite.

În ultimii 10 ani, inclusiv în cadrul proiectului actual și activități voluntare de monitorizare ale CCCL, au fost identificate pe raza parcului cel puțin 19 specii de lilieci, printre ele fiind atât specii strict cavernicole (formând colonii doar în peșteri), cât și specii tipice pentru păduri valoroase. Însă aceste date provind doar dintr-o fracțiune a parcului, astfel suntem convinși că populația de lilieci a parcului este compusă din mult mai multe specii. Zeci de locații subterane sunt încă neverificate. Cea mai mare colonie cunoscută din zona parcului numără peste 1.700 exemplare a cel puțin 8 specii în perioada hibernării, fiind vorba de un aven.

Colonii semnificative se află și la limita parcului național, de exemplu în clădiri sau galerii de mină abandonate. Exemplarele din aceste colonii cu siguranță se hrănesc în habitatele din interiorul parcului național. În una dintre cazuri este vorba de una dintre cele mai mari și diverse colonii de maternitate din România, aflată într-o clădire abandonată, în total cu peste 700 de exemplare ai liliacului mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacului mediteranean cu potcoavă (Rhinolophus euryale) și liliacului cărămiziu (Myotis emarginatus).

Cel puțin trei locații subterane din interiorul parcului și la limiate acestuia se pot considera ca având importanță continentală, datorită prezenței a mii de exemplare de liliac comun (Myotis myotis), liliac comun mic (Myotis blythii) și a peste 500 de exemplare de liliac mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum). Mai multe exemplare aparținând acestei ultime specii, purtând inele din Serbia, au fost identificate în 2 locații subterane ale parcului și 1 clădire abandonată. În cazul locațiilor subterane este vorba de colonii de hibernare, dar exemplare cu inel din clădire făcea parte dintr-o colonie de maternitate. Astfel, ca în cazul locațiilor din Parcul Natural Porțile de Fier, liliecii din Serbia sosesc în zonă pentru a hiberna în peșterile fără deranjare ale parcului, dar aparent și pentru a forma colonii de maternitate.

Peșterile Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița sunt accesibile pe baza autorizației CPS și avizului parcului. Pentru protecția coloniilor de lilieci din parc se recomandă evitarea peșterilor cu colonii de hibernare pe timp de iarnă (Decembrie – Martie), precum și peșterilor cu colonii de maternitate pe timp de vară (Iunie – Iulie). Similar, pentru protecția coloniilor de lilieci din clădiri este recomandat renovarea acestora doar în afara perioadei de Mai – August, cu păstrarea elementelor existente (căi de acces, ferestre etc.).

Slepi miševi Nacionalnog parka Semenic – Cheile Carașului (Rumunija)

Cel puțin 22 specii de lilieci, dar multe peșteri încă neverificate.

Peșterile parcului național adăpostesc cele mai mari colonii de lilieci pentru anumite specii din România. Peștera Buhui, pe lângă faptul că oferă adăpost ideal pentru coloniile a nu mai puțin de 7 specii diferite, printre aceste se regăsește cea mai mare colonie din România a liliacului mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum) cu peste 1.700 de exemplare, și al liliacului cârn (Barbastella barbastellus) cu peste 400 de exemplare. În mod similar, Peștera Comarnic include una dintre cele mai mari colonii de hibernare al liliacului mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), cu peste 1.200 exemplare.

P. Liliecilor din Cheile Gârliștei

Parcul include și cele mai multe locații din România cu exemplare de lilieci cu inele din Serbia, mai exact 4 locații subterane. Astfel, zona este un obiectiv major de hibernare pentru liliecii din Serbia, fiind în același timp și cea mai nordică zonă a Banatului unde migrează lilieci din Serbia.

Slepi miševi Nacionalnog parka Domogled – Valea Cernei (Rumunija)

Zona cu cea mai mare diversitate de specii din Banat și Porțile de Fier, cu cel puțin 25 specii de lilieci din cele 32 din România. Singura zona din România cu prezența demonstrată a tuturor celor 5 specii de lilieci cu potcoavă.

Gaura Ungurului de la Pecenișca

Peștera de la Despicătura

Peștera Mare de la Șălitrari

Avenul lui Adam

Peștera Cloșani

Parcul național cu importanță continentală pentru speciile de lilieci cu potcoavă de talie medie.

Slepi miševi Geoparka Platoul Mehedinți (Rumunija)

Cel puțin 19 specii de lilieci.

Cea mai mare colonie de lilieci cu potcoavă de talie medie din România, și una dintre cele mai mari la nivel european.

Peștera Topolnița

Peștera Epuran

Peștera Izverna

Peștera Bulba

Peștera de la Podul Natural

În perioada 2020-2022, CCCL, în parteneriat cu Grupul Myotis pentru Conservarea Liliecilor și colegi chiropterologi ai Muzeului de Istorie Naturală din Belgrad (Serbia), implementează proiectul Conservarea transfrontalieră a liliecilor cu potcoavă în zona româno-sârbească a Porților de Fier. Cu fonduri din partea Conservation Leadership Programme (buget total: 30.824 USD), proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea stării de conservare a liliecilor cu potcoavă din această regiune, prin (1) date științifice precise despre migrația liliecilor în regiune, (2) acțiuni concrete de conservare la cele mai importante peșteri cu lilieci și (3) un public angajat și bine informat de ambele maluri ale Dunării.