Parcul Natural Porţile de Fier este una dintre cele mai mari arii protejate din România, situl Natura 2000 Porțile de Fier având 124.293 ha și urmând cursul Dunării pe o lungime de peste 130 km, între Baziaș și Drobeta-Turnu Severin. De curând, Parcul Natural Porțile de Fier și Parcul Național Djerdap din Serbia, au fost declarate împreună ca sit Ramsar transfortalier.

Biodiversitatea Porților de Fier este remarcabilă, fiind una dintre cele mai diverse la nivel de țară. Zona oferă habitate pentru peste 3.000 de specii de plante, pentru peste 250 de specii de păsări, precum și pentru o serie de specii de amfibieni, reptile, mamifere și nevertebrate. Din cele 32 specii de lilieci ale României, cel puțin 23 sunt prezente în peșterile și habitatele din Porțile de Fier, cu mai multe colonii de importanță continentală, de exemplu cele din Peștera Gura Ponicovei sau Peștera Veterani.

Zona Porțile de Fier este foarte importantă pentru noi, CCCL, dovadă fiind și multiplele proiecte derulate în trecut și prezent. O dată cu descoperirea exemplarelor inelate care sosesc din Serbia, ne-am dat seama de faptul că liliecii din Porțile de Fier și Banat sunt conectați permanent la cei din Serbia. Astfel am implementat deja măsuri de conservare în cadrul proiectului nostru transfrontalier finanțat de Conservation Leadership Programme și ne continuăm eforturile inclusiv în cadrul unui proiect internațional LIFE. Dar mereu sunt domenii unde se poate avansa.

Astfel, în cadrul unui proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, CCCL, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Porțile de Fier, implementează un proiect pentru educația și conștientizarea tinerei generații. Scopul proiectului este îmbunătățirea conservării valorilor naturale din Parcul Natural Porțile de Fier, prin implicarea activă a tinerei generații în protejarea biodiversității, precum și prin conștientizarea vizitatorilor și localnicilor despre existența faunei protejate în apropierea drumurilor publice. Proiectul se derulează în perioada aprilie – septembrie 2024, cu un buget de 36.964,29 RON, din care finanțarea FP – MOL este de 92%, respectiv 34.109,29 RON. Activitățile se desfășoară în arealul Parcului Natural Porțile de Fier, pe teritoriul administrativ a 9 comune și 2 orașe, prin implicarea directă a școlilor din aria naturală protejată,  administratorilor drumurilor, dar și a administratorilor fondului forestier național.

Obiectivele proiectului sunt:

  1. Îmbunătățirea conservării speciilor de faună din Parcul Natural Porțile de Fier, prin evitarea / scăderea numărului de mortalități rutiere și prin creșterea gradului de conștientizare în rândul comunităților locale și vizitatorilor parcului.
  2. Responsabilizarea tinerei generații față de cerințele ecologice ale speciilor protejatedin Parcul Natural Porțile de Fier, prin punerea în funcțiune și monitorizarea kiturilor de biodiversitate în curțile școlilor.
  3. Creșterea gradului de conștientizare a publicului larg despre valorile naturaleale Parcului Natural Porțile de Fier și speciile emblematice, printr-o campanie în mediul online.

În momentul de față se amplasează semnalizatoarele rutiere cu privire la traversarea drumurilor de către animalele sălbatice, mai exact amfibieni și reptile. Activitatea este necesară pentru că în urma monitorizării s-a evidențiat o mortalitate semnificativă în rândul faunei sălbatice de-a lungul drumului național 57 (DN57), datorită traficului rutier. DN57 strâbate aproape toată lungimea parcului, conectând totodată parcul cu arii naturale protejate învecinate (ex. PN Cheile Nerei – Beușnița) și chiar cu cele transfrontaliere (PN Djerdap). Traversarea dinspre partea de uscat (munte) către apă (Dunăre) poate fi o adevărată provocare pentru speciile de amfibieni, reptile și mamifere, acestea devenind ”victime ale șoselelor”. Activitatea de instalare a semnalizatoarelor rutiere va reduce mortalitatea asociată cu traficul și va conștientiza publicul larg că se traversează o arie naturală protejată.

În mod similar, ne pregătim pentru conștientizarea tinerei generații, cu activități organizate în școlile de pe raza parcului. Activitatea include și amplasarea unui kit de biodiversitate în fiecare școală, format dintr-un hotel de insecte, o căsuță artificială pentru lilieci și o hrănitoare pentru păsări. În paralel lucrăm la peste 150 de infografice despre speciile protejate ale parcului natural, ce vor conține informații simple despre aceste specii și despre modalități de a le proteja. Acestea vor fi distribuite în mediul online.

Vă ținem la curent cu progresul proiectului!

Conținutul acestui material nu exprimă neapărat opinia finanțatorilor. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Lililecilor și Administrația Parcului Natural Porțile de Fier.