Pe baza votului, ce s-a desfășurat în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, putem spune că liliacul cârn este Liliacul anului 2020 în România. Din cele 656 de voturi sosite, liliacul cârn a primit 299 (45.6%), cu liliacul uriaș de amurg adunând 206 voturi (31.4%), iar liliacul bicolor 151 (23.0%).  În același timp, colegii de la BatLife Europe, prin votul organizațiilor din peste 35 de țări, au desemnat liliacul cârn ca Liliacul anilor 2020-2021 în Europa.

Liliacul cârn (Barbastella barbastellus) are un nas excelent pentru pădurile bătrâne și valoroase. Preferă să trăiască în păduri seculare, respectiv păduri cu mulți arbori de vârstă înaintată. Astfel prezența (sau absența) speciei poate să ne ofere indicii asupra nivelului de conservare a pădurilor. În cazul în care specia este prezentă și în zone mai accesibile sau antropizate (ex. situl Natura 2000 ROSCI0074 Făgetul Clujului – Valea Morii), acest fapt vorbește despre valoarea ridicată a acestor zone și despre un management adecvat din partea custozilor.

Ca aspect, liliacul cârn este o specie de talie medie, cu bot scurt şi bombat (“cârn”). Urechile au formă de triunghi, și sunt la fel ca botul, destul de scurte. În general, are o blană de culoare închisă, negricioasă. Specia este rezistentă la frig, iar în timpul iernii hibernează frecvent în adăposturi subterane (peşteri, mine părăsite, pivniţe). În aceste tipuri de adăpost se poate întâlni des în zona de intrare, uneori chiar la temperaturi sub zero grade Celsius. În cazuri rare putem vedea colonii de zeci de exemplare, sub formă de ciorchine, ieșind din crăpăturile peșterilor. Dacă însă vremea se încălzește chiar și puțin, exemplarele din peșteri pot continua lejer hibernarea în scorburile arborilor din apropiere.

Pe baza literaturii de specialitate, specia pare să fie atrasă mai degrabă de păduri cu structură diversă: diversitate în înălțimea și vârsta arborilor, precum și existența unor structuri diverse la marginea pădurii. În habitatele adecvate, coloniile liliacului cârn folosesc de fapt o rețea de scorburi, cu schimbarea lor la câteva zile. Vânează deasupra și sub coronament, dar și la marginea vegetației. Are un zbor rapid și agil, cu zonele de vânare la o distanță de max. 7 km  de adăpost. Este considerată o specie sedentară, cu migrații sezoniere sub 40 de km între adăposturile de vară și cele de iarnă.

Datorită faptului că preferă pădurile de vârstă înaintată și mai puțin mediul urban, liliacul cârn intră rar în conflict direct cu oamenii. Dar este totuși puternic afectat de activități silvice neadecvate, dat fiind faptul că adăposturile preferate ale speciei sunt scorburile sau scoarța deprinsă a arborilor bătrâni, și materialul lemnos mort. În cazul în care acești arbori sunt tăiați și materialul lemnos mort este scos din pădure, populațiile locale pot fi afectate în mod negativ. În adiție, folosirea pesticidelor și insecticidelor poate duce indirect la otrăvirea exemplarelor.

În cele mai multe țări din Europa, specia este considerată rară și periclitată. Rapoartele oficiale naționale recente indică, în mod eronat, un număr maxim de 4.500 de exemplare la nivel de țară. Asta în condițiile în care cunoaștem zeci de locații unde specia hibernează, precum și o locație subterană, unde pe timpul iernii se adună 400-450 exemplare. Specia este prezentă și în locații mai antropizate, precum Făgetul Clujului. Combinat cu numărul de peșteri din România (peste 10.000) și prezența pădurilor virgine, cvazi-virgine și de mare valoare în mai multe zone ale țării, considerăm că raportul național subestimează cu mult mărimea populației din România.

Specia este strict protejată la nivel european, respectiv în cele mai multe țări din Europa, inclusiv în România. Este o specie de importanță comunitară, necesitând desemnarea unor arii protejate (situri Natura 2000), pentru asigurarea protecției pe termen lung, pe baza unor măsuri specifice de conservare.

Conservare (IUCN):

Legislație:

  • Legea 13/1993 (Conv. de la Berna)
  • Legea 13/1998 (Conv. de la Bonn)
  • Legea 90/2000 (Acordul EUROBATS)
  • Legea 49/2011 (Directiva Habitate)
  • OM 656/2014

Protecția liliacului cârn se poate realiza prin protecția habitatelor de hrănire folosite, respectiv prin protecția adăposturilor. Dacă arborii bătrâni sunt tăiați cu preferință, sau materialul lemnos mort este sistematic scos din habitat, atunci specia nu-și mai găsește adăpost adecvat, și populațiile pot fi afectate. Se recomandă păstrarea unui număr de 7-10 arbori scorburoși pe hectar, reprezentând aprox. 25-30 scorburi, respectiv păstrarea materialului lemnos mort în habitat. În cazul adăposturilor subterane se recomandă evitarea activităților turistice și speologice în peșteri pe durata perioadei de hibernare (1 noiembrie – 31 martie). Mai mult despre turism responsabil puteți citi aici.