În perioada Aprilie – Septembrie 2026 multe persoane au aflat despre poveștile nocturne cu liliecii din defilee. Prin activitățile diverse ale proiectului MOL, implementat de CCCL, în parteneriat cu Parcul Național Defileul Jiului și Parcul Natural Porțile de Fier, oamenii au venit mai aproape de lilieci, au înțeles mai bine rolul lor în jurul nostru. Au mai lăsat în urmă din legendele nefondate.
La sfârșitul proiectului, putem spune că cel puțin 1.000 de persoane au aflat în mod direct despre liliecii din Defileul Jiului și din Porțile de Fier. Dintre acestea doar 500 de persoane au fost la cele două evenimente din seria “Noaptea Internațională a Liliecilor”, la Bumbești-Jiu și Orșova. Copiii mari și mici, împreună cu părinții sau cadrele didactice au aflat că ”împreună” suntem mai curioși, mai responsabili și mai atenți cu ceea ce ne înconjoară. Alte mii de persoane au aflat despre proiect și despre lilieci din mediul online, datorită unei prezențe constante pe canalele social media ale CCCL și a partenerilor din Parcul Național Defileul Jiului și Parcul Natural Porțile de Fier.
Activităţile desfăşurate în zona Parcului Național Defileul Jiului au constat din informarea comunităţilor despre lilieci. Am organizat excursii tematice pentru elevi din școlile zonei, un workshop dedicat cadrelor didactice. Am amplasat panouri informative pentru turiști și căsuțe artificiale pentru lilieci pe traseele parcului naţional. La final a avut loc evenimentul ‘’Noaptea Internațională a liliecilor”, ediția Bumbești-Jiu. Aceste activități au fost un real sprijin pentru eforturile de conservare ale administrației parcului, prin informarea, schimbarea atitudinilor negative și reducerea comportamentelor care pot afecta liliecii. La modul general, implementarea proiectului a contribuit la dezvoltarea unei atitudini favorabile față de protejarea biodiversității și stimularea implicării comunității în acțiuni de conservare din aria naturală protejată. Materialele realizate în cadrul proiectului (de exemplu panourile informative și postere cu fauna de lilieci) susţin creşterea gradului de responsabilizare a comunității locale și a vizitatorilor față de valorile naturale ale Parcului Naţional Defileul Jiului.
Pentru colegii de la Parcul Natural Porțile de Fier, proiectul a fost încă o dovadă că prin colaborare se pot face lucruri însemnate, care să conteze în munca continuă de educare, conștientizare și informare a publicului larg cu privire la nevoia de protecție și conservare a biodiversității, în sens larg, și a liliecilor, în mod special. Conexiunea dintre cele două parcuri partenere și CCCL nu se rezumă doar la faptul că ambele sunt în zone de defileu, ci și la oamenii care s-au implicat: voluntarii, personalul angajat al celor două administrații, copiii și profesorii implicați și liantul din spatele acestei rețele, experții CCCL. Unul din rezultatele care vor rămâne mult timp în atenția publicului este Colțul Interactiv al Liliecilor din centrul de vizitare al parcului, la Orșova: un loc gândit și dorit, deopotrivă de oamenii care vin de atâția anii pentru monitorizarea liliecilor în zona parcului, dar și de noi cei de la administrația parcului natural, care a prins formă și s-a materializat prin implementarea acestui proiect.
Dar impactul proiectului nu se oprește o dată cu finalitatea acesteia. Colțul Interactiv din Porțile de Fier acum începe cu adevărat să fie vizibil publicului vizitator. Căsuțele artificiale urmează să fie folosite de liliecii din Defileul Jiului. Împreună cu panourile informative amplasate în apropierea căsuțelor, o să le ofere turiștilor zonei o experiență mai apropiată de lumea liliecilor. Expoziția foto creată în cadrul proiectului, cu tema liliecilor din România, își începe drumul prin țară. Prezentă la Făgăraș Fest 2026 și la Nopțile Liliecilor din Bumbești-Jiu și Orșova, următoarea oprire va fi la Parcul Național Cozia. Astfel poveștile cu lilieci zboară mai departe.
Mulțumim tuturor colegilor și voluntarilor, pentru sprijinul acordat în derularea proiectului!
Proiectul „Liliecii din defilee: povești nocturne în arii naturale protejate” a dispus de un buget de 39,907.50 RON, și a avut ca scop îmbunătățirea conservării valorilor naturale din Parcul Natural Porțile de Fier și Parcul Național Defileul Jiului, prin implicarea comunităților locale în conservarea liliecilor, precum și prin conștientizarea vizitatorilor despre importanța liliecilor și rolul lor în ecosisteme. Proiectul a fost implementat de Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor, în parteneriat cu R.N.P. ROMSILVA, Administrația Parcului Natural Porțile de Fier R.A. și R.N.P. ROMSILVA, Administrația Parcului National Defileul Jiului R.A. Proiectul a fost finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.






























