Cu liliecii ne putem întâlni peste tot. În peșteri, în păduri, în orașe, și da, și în podurile caselor sau clădirilor noastre. Dar acest lucru nu ar trebui să ne îngrijoreze, mai ales datorită faptului că legendele legate de lilieci sunt într-adevăr doar legende. Prezența liliecilor ar trebui să ne bucure. Să ne bucure mult de tot. Pentru că activitatea și prezența liliecilor sunt în beneficiul omenirii.

Din momentul apariției lor pe scena evoluției, liliecii au început o muncă minuțioasă și de înaltă calitate: au vizitat milioane și milioane de exemplare ale sutelor de specii de plante, răspândindu-le astfel polenul sau semințele în zone noi. Alți lilieci, prin apetitul lor imens, au ținut sub control numărul unor insecte, printre care se află inclusiv insecte dăunătoare, țânțari, molii, gândaci și altele. Foarte probabil fără lilieci lumea modernă ar arăta destul de diferit. În lipsa celor 1.300 de specii (acesta fiind numărul aproximativ de specii de lilieci la nivel global) probabil chiar și noi, oamenii, ar fi trebuit să urmăm o altă cale, să descoperim o Lume puțin diferită față de ceea ce vedem momentan.

Arborele de cacao și avocado sunt doar 2 dintre cele 450 de specii de plante, care beneficiează de activitatea liliecilor - A kakaófa és az avokádó csupán kettő a kb. 450 gazdaságilag fontos nővényfaj közül, melyek a denevérek segítségével is terjednek. - The cocoa tree and the avocado are just two of the more than 450 economically important plant species, that rely on bats (Chocolate photo: Олена Полункіна/Wikipedia, bat photo: Szilárd Bücs, avocado photo: Wikipedia)

Cel mai evident aspect legat de beneficiile liliecilor este consumul en-gros de insecte. Chiar dacă nu conștientizăm acest lucru, liliecii sunt indispensabili în numeroase domenii din viața noastră, de exemplu în agricultură și silvicultură. Unul dintre exemplele faimoase, dar mai ales gustoase, este ciocolata. Da, liliecii, sau mai bine zis liliecii din zonele tropicale, ne ajută să obținem ciocolată. Cercetarea liliecilor, și în mod special a fiziologiei și mecanismelor moleculare ale lor, poate să aibă aplicații directe în medicina umană. Au existat studii asupra salivei liliecilor vampir, pentru a replica efectul acesteia (deoarece previne coagularea sângelui) în cazul tratamentului pacienților cu atac cerebral, însă deocamdată fără rezultate semnificative. Un exemplu recent și mai promițător este studiul mecanismelor implicate în hibernarea liliecilor, precum și în găsirea unei soluții aplicabile pentru tratamentul bolii Alzheimer.

Despre ciocolată și Alzheimer vorbim puțin mai jos, dar să începem cu ce-i mai aproape de noi, adică liliecii din Europa și România. Hrana preferată a liliecilor de pe continent, deci și din România, sunt insectele. Liliecii pot să consume, în fiecare noapte, o cantitate de insecte care este egală sau depășește o treime, chiar o jumătate din greutatea lor proprie. În perioada creșterii puilor, femelele din coloniile de maternitate pot consuma o cantitate de hrană care este egală cu propria lor greutate. Imaginați-vă cum ar fi dacă ar trebui să mâncați la fiecare cină cam 15-20 de kilograme de mâncare! Chiar dacă restaurantul nostru preferat ne-ar invita să mâncăm gratis în fiecare seara, tot nu am face față.

Liliecii totuși fac față cu brio, un singur exemplar consumând lejer 2.000 de insecte într-o singură noapte. Asta se traduce, în cazul unei colonii de mărime medie (să zicem 200 de exemplare) în 80.000.000 de insecte eliminate anual. Există cazuri documentate despre lilieci care consumă 1.000 de țânțari într-o oră, cu peste 5.000 de țânțari pe durata întregii nopți. Astfel, pofta nelimitată a liliecilor are efecte pozitive în domenii precum cultivarea porumbului sau industria viticolă. Se estimează că cea mai mare colonie de pe glob, din statul Texas, consumă 150 de tone de insecte în fiecare noapte. Astfel, liliecii ne aduc și beneficii financiare masive. Prin faptul că vânează și consumă insecte, liliecii reduc cu peste 1 miliard de dolari anual costurile asociate cu combaterea dăunătorilor porumbului, la nivel global. Faptul că România a ajuns la o producție internă de 11 milioane de tone de porumb în 2014, se datorează foarte probabil într-o mare măsură și liliecilor noștri.

Stânga: Exemplare ale Tadarida brasiliensis luându-și zborul din Peștera Bracken - A Tadarida brasiliensis kolónia egyedeinek kirepülése a Bracken barlangból. - Brazilian free-tailed bats (Tadarida brasiliensis) emerging from Bracken Cave in Texas. Photo: MerlinTuttle.org Dreapta: Liliac capturând un centiped otrăvitor, el însuși fiind imun la otrava insectei - Mérgező százlábút zsákmányoló denevér, mely immunis az ízeltlábú mérgére - Pallid bat capturing a poisonous centipede, but being immune to its poison. Photo: MerlinTuttle.org

Beneficiile prezenței lor sunt atât de evidente, încât producătorii de vin din Europa de Vest încearcă să atragă cât mai mulți lilieci pe plantațiile viticole. Chiar și dovada cea mai neplăcută a prezenței liliecilor, guano-ul acumulat în podurile clădirilor, se poate folosi ca îngrășământ natural pentru plantele din grădină (deși trebuie diluat destul de bine), fiind plin de nutrienți esențiali, cu conținut de azot, potasiu și fosfor.

Lăsând deoparte faptul că maiașii credeau în Camazotz, zeul liliac, care putea vindeca orice boală, liliecii care ne înconjoară chiar ar putea să ne ajute în vindecarea sau tratamentul unor afecțiuni grave. În evoluția lor, liliecii au dobândit capacitatea de a supraviețui chiar și periodelor fără hrană. Hibernarea (care este de fapt un somn profund) încetinește toate activitățile corpului și permite liliecilor să îndure perioada de iarnă. Partea interesantă, din punctul nostru de vedere și din cel al medicinei umane, este însă trezirea din acest somn. În celulele animalelor aflate în hibernare există o proteină (denumită RBM3), care este activată în apropierea trezirii, ajutând creierul să-și revină după o perioadă latentă, inactivă. Cercetătorii studiază momentan posibilitatea folosirii acestei proteine RBM3 în tratamentul pacienților cu boala Alzheimer, sperând că înțelegerea și adaptarea mecanismelor observate la animalele în hibernare, va ajuta în restabilirea activității în creierul pacienților.

O grupă a liliecilor este în mod special interesantă pentru fanii tehnologiilor moderne. Liliecii cu potcoavă posedă unul dintre cele mai sofisticate mecanisme de orientare din rândul animalelor, un radar biologic foarte sensibil care folosește ultrasunete. Dintre speciile de lilieci, liliecii cu potcoavă emit ultrasunetele cu cele mai ridicate frecvențe, de regulă trecând ușor pragul de 100 kHz. Aceste sunete, emise pe frecvențe ridicate prin radarul lor natural sofisticat, permit obținerea unor detalii atât de fine, încât liliecii cu potcoavă pot face distincția clară între o frunză și un fluture de noapte…. zburând cu 15 km/h… în întuneric. Liliecii cu potcoavă se orientează atât de bine cu acest radar, încât în multe cazuri pot să evite chiar și plasele puse de cercetători, special pentru capturarea lor. Studiul acestui radar sofisticat va avea cu mare probabilitate aplicații directe în diagnosticul cu ultrasunete și în creșterea eficienței radarelor folosite pe nave, aeronave sau aeroporturi.

O treime din cantitatea de hrană consumată de omenire se datorează muncii cărăușilor de polen: albine, lilieci și păsări. - Az emberiség által elfogyasztott élelem egymarada a méhek, denevérek és madarak munkájának köszönhető. - One third of the food consumed by mankind exists because of the work or bees, bats and birds. (Bee photo: Todd Huffmann / Wiki, Leptonycteris yerbabuenae bat photo: MerlinTuttle.org. Purple-throated Carib hummingbird photo: Charlesjsharp / Wiki).

La rândul lor, liliecii din zonele tropicale sunt elemente-cheie în ecosistemele locale. În aceste ecosisteme cu diversitate uriașă trăiesc laolaltă 200-300 de specii de lilieci, iar foarte multe dintre ele sunt de fapt vegetariene: consumă nectar, polen, fructe și semințe. Liliecii nectarivori consumă nectar din flori care se deschid doar noaptea. Însă, în paralel, prin faptul că vizitează zeci, chiar sute de plante în fiecare noapte, activitatea liliecilor mai are un efect: polenul lipit de fața și capul lor (care oricum arată destul de drăguț) se transportă la florile altor plante, contribuind în mare măsură la răspândirea speciilor. De exemplu, liliacul mexican cu bot lung este singura specie care polenizează florile plantei Agave tequilana. Da, tequilana, planta din care se face tequila. Data viitoare când, adult fiind, savurezi un shot de tequila sau o margarita, poți să mulțumești inclusiv acestei specii de liliac.

Alte specii de lilieci din zonele tropicale consumă fructe în întregime și înghit pe parcurs și semințele acestora. Mai departe, semințele sunt purtate de ei pe distanțe mari și sunt eliberate, prin intermediul guano-ului. Acest mediu fiind de la bun început unul nutritiv, semințele prosperă rapid, în locații noi. Astfel, liliecii ajută în foarte mare măsură, printre altele, la reîmpădurirea ariilor defrișate. Pe gratis. Un singur liliac frugivor din zona tropicală poate să “transporte” până la 60.000 de semințe în locații noi în fiecare noapte. Dintre plantele care beneficiează de această activitate a liliecilor de răspândire a semințelor, putem aminti un exemplu plăcut: arborele de cacao. Dacă vă place ciocolata (și evident vă place), atunci trebuie să știți că liliecii insectivori din zonele tropicale consumă dăunătorii arborelui de cacao, și ajută astfel, iarăsi pe gratis, industria ciocolatei.

În esență, liliecii vegetarieni din zonele tropicale fac aceeași muncă minuțioasă pe care o fac și albinele în zona noastră temperată. Iar importanța albinelor nu mai necesită explicații. Se estimează că o treime din cantitatea de hrană consumată de omenire se datorează muncii cărăușilor de polen: lilieci, albine și păsări. Per total, peste 450 de specii de plante cu importanță economică, printre care bananele, avocado sau mango, se bazează pe liliecii vegetarieni.

Defrișările, folosirea intensivă de pesticide și poluarea luminoasă sunt doar câteva dintre factorii de amenințare pentru lilieci. - A tarvágások, a rovarirtószerek használata és a fényszennyezés csak néhány a denevéreket veszélyeztető tényezők közül. - Clearcuttings, intensive use of pesticides and light pollution are just a few of the threats faced by bats. (Photos: Szilárd Bücs, Flickr & Fernando Tomás).

Cu liliecii ne putem întâlni peste tot. Dar există posibilitatea ca ei să dispară din jurul nostru. Iar acest moment va fi sesizat cu siguranță de noi toți. Nu o să ne mai putem relaxa datorită invaziei de țânțari, dar nici nu ne vom mai putea retrage într-o cameră să savurăm o bucată bună de ciocolată. Chiar și cei care vor avea dreptul de a consuma alcool, nu o să mai poată face un cocktail bun de margarita.

În ciuda faptului că liliecii sunt protejați printr-o serie de legi, defrișarea pădurilor, regularizarea cursurilor de apă, turismul uneori iresponsabil și alteori dezinteresat, folosirea intensivă de insecticide sau renovarea ad-hoc a clădirilor, pun în pericol existența lor. Uneori suntem dezinformați sau lipsiți de informații când vine vorba de lilieci și dăm crez mai degrabă legendelor legate de păr și sânge, și nu realității.

Este important deci să lăsăm deoparte superstițiile și să începem cu adevărat să apreciem liliecii, atât pentru unicitatea lor, cât mai ales pentru serviciile imense oferite de ei.

Articolul original, într-o formă mai scurtă, dar scris de către aceiași autori (Szilárd Bücs, Olimpia Stan) a fost publicat pe Think Outside the Box în 2015.