O ”vânătoare de vrăjitoare” virală

Temerile nefondate despre lilieci, ca purtători de boli, amenință aceste specii valoroase și importante.

A fost un deceniu destul de rău pentru lilieci. Înainte de apariția COVID-19, aceștia erau deja în declin sever la nivel mondial. Acum ei sunt învinuiți ca fiind în spatele uneia dintre cele mai costisitoare pandemii din istoria modernă, chiar dacă sursa și metoda de transmitere nu au fost încă identificate. Deși oamenii de știință, cercetătorii, au obligația de a dezvălui prompt amenințări noi, speculațiile premature despre lilieci au fost exagerate în titlurile mass-media  senzaționaliste. Rezultatul a fost o confuzie inutilă, ceea ce a dus la demonizarea, evacuarea și eliminarea liliecilor chiar și acolo, unde era cea mai mare nevoie de ei.

La mijlocul lunii martie, „pacientul zero” pentru COVID-19 încă nu a fost identificat, dar rămâne un mister și cine sau ce a infectat persoana respectivă. Există incertitudini chiar și despre saltul viral de la o gazdă intermediară necunoscută spre oameni, respectiv dacă acest lucru s-a produs în locația identificată inițial, o piață de animale și fructe de mare din Wuhan, China. În ciuda acestor incertitudini, mass-media, cu asistența considerabilă a unor oameni de știință, a senzaționalizat riscurile, de multe ori fără a oferi un context, stabilind că liliecii sunt probabil vinovați, astfel făcându-i pe aceștia ținta unei ”vânători de vrăjitoare” virale și a unei persecuții fără bază științifică reală.

În întreaga lume, liliecii simt deja efectele acestei dezinformări. Colega mea din Malaezia, Sheema Abdul Aziz, a petrecut ani buni documentând rolul important al vulpilor zburătoare ca polenizatori esențiali ai culturii de durian, o industrie de miliarde de dolari pe an. Cultivatorii plănuiau să se alăture și ei unei campanii de educare publică care să explice importanța liliecilor, dar acum se tem de reacția publicului și sunt reticenți în a oferi sprijinul promis. O stațiune locală de turism și-a exprimat deja frica privind scăderea vânzărilor, datorită faptului că în apropiere se află o colonie de vulpi zburătoare. De teama că cercetările științifice ale Sheemei vor declanșa o nouă boală, cetățenii din zonă chiar au solicitat guvernului să oprească manipularea liliecilor și să sprijine eradicarea acestora. Acest lucru este deja în progres în Indonezia învecinată. Colegii mei din China sunt, de asemenea, profund preocupați de demonizarea liliecilor și de solicitările eradicării acestora.

Chiar și în orașul meu natal Austin, din Texas, unde timp de decenii am împărțit în siguranță un pod din centrul orașului cu o colonie de 1.5 milioane de lilieci, un număr tot mai mare de oameni se întreabă despre riscurile unor boli. În ciuda avertismentelor de la oficialii de sănătate prost informați, cum că liliecii noștri sunt purtători de rabie și deci periculoși, încă mai așteptăm confirmarea măcar a unui singur caz de transmitere a bolii. Colonia pur și simplu atrage în fiecare vară milioane de dolari prin turiști, dar ține sub control și insectele dăunătoare, consumând tone în fiecare noapte. Liliecii din Texas valorează peste un miliard de dolari anual. Momentan, iubitorii de lilieci se confruntă cu o atitudine ostilă din cauza amplasării unor căsuțe artificiale pentru lilieci în grădinile lor, deoarece vecinii se tem că atragerea liliecilor va atrage și boli.

Panica pur și simplu nu poate fi contracarată doar prin a spune oamenilor că liliecii sunt valoroși și că nu ar trebui uciși. Eu personal am investigat cazuri în care oamenii înfricoșați au ars sau au otrăvit lilieci, au închis ermetic peșteri, omorând milioane de exemplare simultan. Pe baza experienței mele, am ajuns la concluzia că nu există o amenințare mai mare decât intoleranța și eradicarea ce poate rezulta dintr-o frică eronată și nefondată.

Avertismentele exagerate cu privire la riscurile de boli provenite de la lilieci nu sunt doar greșite. Ele amenință integritatea mai multor ecosisteme și economii. Cercetătorii din Indonezia estimează, în mod conservator, că liliecii economisesc anual peste 700 de milioane de dolari pentru cultivatorii de cacao, prin eliminarea daunelor cauzate de insecte. În Mexic, producția de tequila și mescal, în valoare de miliarde de dolari anual, se bazează pe liliecii care polenizează planta agave. Din Asia de sud-est până în zona mediteraneană, liliecii controlează insectele dăunătoare pentru culturile de orez. În Africa de Sud, cultivatorii de macadamia beneficiază de prezența liliecilor, care se hrănesc cu ploșnițe.

În ciuda unei tradiții bine-înrădăcinate, aceea de a fi greșit înțeleși și temuți (probabil datorită vieții nocturne și zborului haotic), liliecii au și ei o tradiție remarcabilă de a trăi în siguranță alături de oameni. Milioane de exemplare, care locuiesc în căsuțe artificiale, în parcurile și podurile zonelor urbane, s-au dovedit a fi vecini de încredere. În cei 60 de ani de când lucrez cu lilieci, nu am fost niciodată atacat și am rămas sănătos după ce am mânuit sute de specii din întreaga lume, și am fost uneori înconjurat de milioane de exemplare în peșteri. Și pentru că ocazional, ca și medicii veterinari, sunt mușcat de animale puțin cunoscute, sunt vaccinat împotriva rabiei.

Pentru oricine, care evită pur și simplu manipularea liliecilor, șansele de a contracta orice boală de la un exemplar sunt incalculabil de mici. Toate bolile atribuite liliecilor sunt ușor evitate, chiar și atunci când liliecii trăiesc în curtea noastră.

Cu toate acestea, astfel de detalii de obicei nu sunt raportate, în timp ce riscurile sunt adesea exagerate. Ediția din 11 martie a jurnalului Scientific American ne oferă un exemplu excelent. Subtitlul articolului despre COVID-19 scrie așa: “Virologul Shi Zhengli, din Wuhan, a identificat zeci de viruși mortali, similari cu SARS, în peșterile liliecilor, și avertizează că există de fapt mai mulți.” Utilizarea expresiei „mortali” este o speculație nejustificată.

În plus, articolul susține că focarul Wuhan este al șaselea cauzat de lilieci în ultimii 26 de ani. De fapt, primele patru enumerate (SARS, MERS, Hendra și Ebola) par să fi fost transmise oamenilor de alte animale decât liliecii – cu toate acestea, liliecii continuă să primească vina principală. Al cincilea, virusul Nipah, care probabil a fost transmis la oameni de la vulpi zburătoare, este cu ușurință contracarat prin acoperirea containerelor de colectare a sucului de palmier, sau prin pasteurizarea sucului contaminat.

Două scenarii posibile au fost prezentate pentru focarul COVID-19. Primul este că un nou coronavirus a intrat într-o gazdă intermediară, un animal, cum ar fi pangolinul, unde a evoluat pentru o perioadă de timp, devenind treptat o amenințare pentru oameni. În mod alternativ, noul coronavirus ar fi putut să fie inofensiv pentru oameni în momentul “infectării” noastre, dar în timp a evoluat spre o virulență mai mare. Astfel de scenarii sunt dificil de a fi prevăzute, iar o publicație aflată în recenzie chiar indică șoarecii și porcii domestici, ca surse posibile de coronavirus.

De ce mass-media continuă atunci să dea vina exclusiv pe lilieci? În mare parte pentru că oamenii de știință s-au concentrat în mod disproporționat pe studiul liliecilor, și pe prelevarea probelor de la ei.

Din 2005 încoace, când coronavirusurile identificate la liliecii cu potcoavă au fost prezentate pentru prima dată ca fiind strămoșii coronavirusului care a provocat SARS, liliecii au primit mult mai multă importanță în cercetări decât orice alt grup de animale. De exemplu, în studiul care a produs cele mai înfricoșătoare titluri, cercetătorii au prelevat probe de la aproape de două ori mai multe specii de lilieci, decât de la rozătoare, chițcani, primate, dar nu au inclus niciun carnivor sau copitate.

Ușor de blamat din cauza lipsei lor de popularitate, liliecii sunt, de asemenea, acele mamifere al căror studiu se poate realiza relativ repede și cu prelevarea unui număr mare de probe. Acest lucru a dus la publicarea rapidă a rezultatelor, iar speculațiile senzaționale au fost considerate mai acceptabile atunci când s-au focusat pe animale deja temute.

Astfel, nu este deloc surprinzător faptul că mai mulți viruși au fost idntificați în lilieci decât în ​​specii mai puțin studiate. Iar speculațiile părtinitoare au devenit niște profeții care s-au împlinit în mod automat. Încă nu știm dacă liliecii chiar au mai mulți viruși decât alte animale, deoarece acestea din urmă nu au fost eșantionate în mod similar. Și chiar dacă liliecii are avea mai mulți viruși, numărul acestora nu indică în mod necesar o creștere în riscul de transmitere. Multe virusuri sunt inofensive sau posibil chiar benefice.

Unii virologi au valorificat teama legată de pandemii, pentru a promova finanțarea unor studii virologice, ca un posibil mijloc de prevenire sau atenuare a acestor evenimente înfricoșătoare. Aceștia au convins Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA să bugeteze 4.8 miliarde de dolari în 2019 pentru studii care doresc să identifice virușii cu risc ridicat. Referindu-ne la pandemia COVID-19, promotorii tradiționali ai acestor studii susțin că cea mai bună cale este prevenirea formării viitoarelor focare, prin găsirea și catalogarea virusurilor faunei sălbatice la nivel global, concentrându-ne pe ceea ce consideră ei ca fiind animale cu risc ridicat, inclusiv liliecii.

Cu toate acestea, mulți experți consacrați nu sunt deloc de acord. Ei susțin că astfel de studii ar fi extrem de costisitoare și ar avea o valoare practică redusă. Focarele cauzate de viruși sunt extrem de rare, iar apariția lor este imprevizibilă. Virologul evoluționist Edward Holmes și colegii săi semnalează faptul că, inclusiv dacă toate virusurile actuale ar putea fi catalogate, noile variante de ARN de virus sunt în continuă evoluție. Aceștia ne avertizează răspicat referitor la aroganța și pierderea credibilității care rezultă din promisiunile că aceste catalogări virale ar putea preveni sau chiar atenua pandemiile.

Pentru a înțelege de ce astfel de sondaje ar eșua ca strategie, să luăm în considerare exemplele de viruși MERS, West Nile și Zika. MERS a sărit la oameni dintr-o sursă aparent improbabilă, cămilele, în Arabia Saudită, crezută anterior o locație extrem de improbabilă pentru un astfel de incident. Robert Tesh, expert în viruși emergenți, a subliniat că nici virusurile West Nile și nici Zika nu sunt noi. Pur și simplu s-au răspândit atunci când au fost transportate în zone noi, prin incidente care nu au putut fi anticipate.

Un număr tot mai mare de epidemiologi de seamă sunt de acord că este imposibil să prezicem originea animală a următorului focar viral. Din păcate, avertismentele lor sunt rareori prezentate publicului de către mass-media. Iar atunci când sunt totuși prezentate, aceste avertismente tind să fie depreciate.

Găsirea adevăratei surse și a mijloacelor de infecție pentru pacientul zero în focarul curent COVID-19 este mult mai importantă decât condamnarea liliecilor sau cheltuirea a miliarde de dolari pentru căutarea unor potențiali agenți patogeni. Astfel de fonduri de sănătate publică ar fi mult mai bine direcționate către o mai bună detectare timpurie în oameni.

Dar noi, oamenii, trebuie să ne confruntăm și cu propria noastră vinovăție. Închiderea în cuști și sacrificarea / consumul unei mari varietăți de animale în piețele publice garantează practic răspândirea infecțiilor virale. Învinovățirea liliecilor deja nepopulari nu face decât să scadă șansa supraviețuirii lor, în ciuda certitudinii științifice despre beneficiile enorme pe care aceștia le oferă atât mediului, cât și societății umane. Fie că ne pasă de lilieci sau nu, ar trebui să vedem COVID-19 și ca o reamintire sumbră a faptului că bunăstarea umană implică nu doar dominarea naturii, ci și o administrare responsabilă a acesteia.

Context în România

România are o faună de 32 de specii de lilieci. La nivel național cunoaștem aproximativ 100-120 de colonii mari, cu sute, mii, chiar zeci de mii de exemplare, unele dintre ele fiind printre cele mai mari colonii din Europa. Aceste colonii sunt localizate în peșteri, clădiri, poduri, dar și în scorburile naturale ale arborilor bătrâni.

Coloniile și populațiile de lilieci din România sunt exclusiv insectivore. Astfel ei aduc beneficii uriașe agriculturii, silviculturii și vieții în general, prin consumul en-gros de insecte dăunătoare. Coloniile de mii de exemplare elimină sute de mii, milioane de exemplare de insecte în fiecare noapte a sezonului cald. Pe portalul www.lilieci.ro am mai scris despre beneficiile prezenței liliecilor, de exemplu aici.

La rândul nostru noi, oamenii din România și Europa, în mod tradițional nu suntem consumatori de lilieci, iar contactul dintre lilieci și oameni se poate realiza doar în mod conștient și controlat. Adică, în afara cercetătorilor de lilieci din România, publicul vine în contact direct cu liliecii doar în cazuri extrem de rare și accidentale. Cineva trebuie să decidă în mod conștient și asumat că se apropie de o colonie de lilieci, că atinge un liliac, etc. În rest, contactul direct este extrem de improbabil. Dar pentru cazurile când se întâmplă acest lucru, vă recomandăm să citiți acest articol.

Liliecii nu atacă oamenii. Doar în acele cazuri își folosesc dinții excelenți, când sunt amenințați în mod direct, de exemplu dacă o mână uriașă îi strânge în mod ostil. Iar despre cazurile de rabie la liliecii din România, putem spune că un studiu recent (Ciocănău 2018) nu a identificat niciun purtător de rabie între cei 1.000 de lilieci studiați. Date oficiale din ultimii 30 de ani indică zero cazuri cu lilieci. Atenție, chiar și în acel caz în care un liliac ar fi fost identificat ca purtător de rabie, acest lucru nu înseamnă că liliacul respectiv va transmite în mod obligatoriu rabia cuiva. Pentru transmitere, din nou, este nevoie de contact direct între liliac și recipient (de ex. liliacul trebuie efectiv să muște omul).

Speciile din România sunt protejate prin multiple legi. Este interzisă distrugerea coloniilor, modificarea neadecvată a adăposturilor ocupate, precum și deranjarea excesivă. Dacă avem grijă de lilieci și suntem atenți la propriul nostru comportament, nu vom avea surprize neplăcute.